Un fan de-al lui Manchester City, pedepsit crunt de soție! Cum s-a răzbunat femeia după ce l-a văzut cu o blondă la meci
08.06.2019, 16:21O femeie din Anglia, extrem de nervoasă, a vândut, pe un preț de nimic, colecția de suveniruri a soțului ei, compusă din programe de meci ale celor de la Manchester City! Practic, colecția, care valora 45.000 de lire sterline a fost înstrăinată contra sumei de 5 lire! Totul după ce femeia și-a văzut soțul în tribune, la un meci al ”cetățenilor”, alături de o blondă misterioasă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Shelly Cohen (41 de ani), căci despre ea este vorba, din Warrington, din zona Cheshire, localitate aflată în nord-vestul Angliei, s-a înfuriat la culme pe al ei soț, Paul, în vârstă de 35 de ani, pentru că a fost mințită. Paul i-a spus soției că este la muncă, dar el a fost surprins în tribune la un meci al celor de la Manchester City, alături de o prezență diafană, susține presa engleză.
După șocul pricinuit de această veste, Shelly, mamă a doi copii, a decis să se răzbune pe Paul într-un mod care să-l facă să sufere pe acesta. Așa că s-a gândit imediat să-i vândă colecția de programe de meci, la care bărbatul ținea enorm! Erau programe de meci cu o valoare aparte, mai ales că unele erau și de acum 60 de ani, care cu greu se mai găsesc în ziua de azi.
Paul a pledat nevinovat și a spus că blonda era o simplă spectatoare, aflată întâmplător lângă el la acel meci, dar consoarta nu l-a crezut deloc.
Soția s-a simțit umilită de fanul lui Manchester City. Cum a reușit să scape rapid de colecția prețioasă
Mai mult, Shelly a spus că s-a simțit umilită, că a durut-o foarte tare și că a decis să-l ”lovească” pe acesta acolo unde-l va durea cel mai tare. Așa că a pus colecția la vânzare pe e-bay contra sumei de 5 lire cu mesajul: ”O colecție foarte valoroasă, prețuită, pe care vreau să o vând foarte repede, pentru a-mi readuce viața pe drumul cel bun!”.
Luni, 13 mai, la o zi după ce Manchester City a bătut pe Brighton cu 4-1, în deplasare, și a câștigat practic titlul în Premier League, Paul a văzut anunțul despre colecție și a sunat-o imediat pe Shelly, care i-a explicat ce s-a întâmplat.
Paul a explicat că-i pare rău că a mințit, dar că nu poate sta departe de echipa sa de suflet. În plus, a specificat, și el nervos, că nu o poate ierta pe soția sa, mai ales că ținea foarte mult la colecția valoroasă. Paul planificase să i-o lase moștenire fiului său, mai ales că a prins acest ”microb” de la tatăl său.
După acest incident, cei doi soți n-au divorțat, dar prieteni apropiați susțin că relația dintre cei doi este extrem de tenionată.
Shelly a spus că nu are niciun fel de regret.
Etichete: manchester city , ciolectie programe , programe meci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...