Foto Sergio Aguero, implicat din nou într-un accident rutier! De data aceasta, a avut de suferit doar mașina
16.10.2019, 17:29Sergio Aguero (31 de ani) a fost implicat miercuri dimineață într-un accident de mașină, informează la unison presa britanică. Atacantul și-a lovit mașina în timp ce se îndrepta spre baza de antrenament a clubului său, Manchester City.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Argentinianul a fost implicat într-o coliziune ușoară, iar bolidul său, un Range Rover în valoare de peste 100.000 de euro, a ieșit destul de șifonat. Totuși, Aguero a scăpat fără nicio zgârietură.
Accidentul vine la o diferență de puțin peste doi ani față de coliziunea gravă în care Aguero a fost implicat în Olanda, în septembrie 2017, în urma căruia a fost dus de urgență la spital.
Foto cu mașina lui Aguero, după accident:
Sergio Aguero putea să moară acum doi ani într-un accident rutier
Acum aproximativ doi ani, Internaționalul argentinian se afla într-un taxi, în Olanda, și se îndrepta către aeroport. Aguero a povestit că șoferul taxi-ului nu a văzut curba și a lovit un stâlp. Atacantul celor de la Manchester City susține că încă mai are dureri.
”Taximetristul nu a văzut curba și a derapat. Când a derapat, a lovit stâlpul. Mi-au rupt o coastă și mă doare foarte tare. Voi fi externat curând. Am stat un pic și m-am gândit că doar datorită faptului că am purtat centura de siguranță pot să vorbesc acum despre ce a avut loc” a spus atunci Aguero.
Etichete: manchester city , sergio aguero , aguero accident
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...