Regulile "de aur" ale lui Guardiola. Jucătorii mănâncă ce vrea el și fac sex când le dă voie
17.11.2016, 15:45Lucrurile s-au schimbat la Manchester City odată cu venirea lui Pep Guardiola și la fel și regulile pe care "cetățenii" trebuie să le respecte. După ce francezul Nasri a dezvăluit una regulile mai puțin obișnuite impuse de managerul spaniol, presa iberică a alcătuit un top 5 al măsurilor prohibitive.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Regulile lui Pep:
1. A interzis internetul la baza de pregătire a cetățenilor. Pablo Zabaleta a dezvăluit într-un interviu acordat recent presei din Anglia că Guardiola nu le mai dă voie jucătorilor să folosească internetul în timpul petrecut în incinta bazei "cetățenilor";
2. "Sexul trebuie să fie înainte de miezul nopţii" - a dezvăluit Nasri, fotbalist împrumutat între timp de Manchester City în Spania. Acesta a fost probabil și unul din motivele pentru care francezul a fost îndepărtat de la gruparea engleză;
3. Guardiola le-a interzis jucătorilor săi să mai consume sucuri, indiferent dacă sunt acidulate sau nu. Englezii scriu însă că Pep își încurajează elevii să consume nuci;
4. Coafurile extravagante le-au fost interzise fotbaliștilor de la Manchester City. Ținând cont de această regulă, o colaborare între Pogba și Guardiola pare a fi exclusă pe viitor;
5. Pizza, probabil cel mai popuar și consumat fel de mâncare din întreaga lume, a dispărut din meniurilor jucătorilor antrenați de Pep Guardiola. O măsură asemănătoare a fost luată la începutul sezonului și de către Antonio Conte, antrenorul celor de la Chelsea. Claudio Ranieri, antrenorul lui Leicester, de exemplu, este faimos pentru că și-a recompensat jucătorii cu pizza după victoriile din sezonul trecut, când au câștigat Premier League. Claudio Ranieri nu doar că le permite propriilor jucători să mănânce pizza în mod regulat, dar la finalul sezonului trecut, după ce au câștigat trofeul Premier League, i-a scos pe băieți în oraș, să-și prepare singuri specialitatea culinară.
Manchester City se poziționează pe locul trei în Premier League, la doar două puncte de liderul Liverpool. În Grupa C din Liga Campionilor, ”cetățenii” sunt de asemenea la două puncte în spatele Barcelonei.
Etichete: manchester city , reguli guardiola , pizza guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...