Manchester City a devenit o "mașinărie de primit goluri". Guardiola nu renunță la Erling Haaland
articol scris de Digi Sport21.12.2024, 17:17
Manchester City a pierdut meciul de astăzi, 21 decembrie, cu Aston Villa, scor 1-2, în cadrul etapei a 17-a din Premier League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jhon Duran (min. 16) și Morgan Rogers (min. 22) au marcat pentru Aston Villa, iar Phil Foden a punctat pentru Manchester City (min. 90+3).
Manchester City a încasat 27 de goluri în ultimele 12 meciuri
Manchester City nu a reușit să treacă de Aston Villa, echipa antrenată de Unai Emery (53 de ani), și a continuat seria de meciuri slabe. Echipa lui Pep Guardiola (53 de ani) are nouă înfrângeri, două egaluri și o singură victorie în ultimele 12 partide disputate în toate competițiile.
"Cetățenii" se află pe locul 6 în clasamentul din Premier League (loc de Conference League), iar în Champions League se află pe poziția 22 cu opt puncte acumulate după cele șase meciuri jucate.
"Multe dintre golurile pe care le-am primit au fost, practic, cadouri. Nu este vorba despre o situație specifică, ci de o perioadă mai amplă, la care trebuie să lucrăm pas cu pas.
În momentul în care vom obține rezultate pozitive, vom deveni mai buni", a spus Pep Guardiola, înaintea meciului cu Aston Villa, conform Corriere dello Sport.
Citește și:
Guardiola nu vrea să renunțe la Erling Haaland
Pep Guardiola a clarificat că nu intenționează să renunțe nici măcar pentru o clipă la utilizarea lui Erling Haaland, în ciuda faptului că norvegianul a avut dificultăți în a concretiza ocaziile de gol în ultimele meciuri.
"Erling este de neînlocuit. Prefer să joc cu el. Nu m-am gândit niciodată să nu-l folosesc. Absolut deloc.
Am jucat mereu cu un 9 fals, datorită calităților specifice ale jucătorilor pe care îi aveam la acel moment.
Îmi place să joc om la om, dar cu Erling nu pot face asta. Motivul pentru care nu este la fel de productiv este faptul că nu creăm atât de multe ocazii cum obișnuiam în trecut.
Este mereu înconjurat de trei sau patru fundași centrali, deci nu îi este ușor. Trebuie să creăm mai multe ocazii și să-i oferim mai mult spațiu", a spus Pep Guardiola.
- 200 de milioane este cota de piață a lui Erling Haaland, conform transfermarkt.com
- 23 de meciuri jucate, 18 goluri și o pasă decisivă are Erling Haaland pentru Manchester City în stagiunea curentă
VIDEO rezumatul meciului Aston Villa - Manchester City 2-1
Clasamanetul din Premier League
Etichete: manchester city , pep guardiola , aston villa , video aston villa manchester city , erling halland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...