Reacția savuroasă a lui Heung-min Son după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin: ”Sunt puțin speriat!”
articol scris de Digi Sport16.02.2024, 21:27
Radu Drăgușin (22 de ani) a fost transferat de Tottenham de la Genoa în această iarnă în schimbul unei sume care poate ajunge până la 31 de milioane de euro, cu tot cu bonusuri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Radu Drăgușin s-a întâlnit abia recent cu căpitanul echipei, Heung-min Son, deoarece acesta a fost plecat de la club din momentul în care românul a semnat cu Spurs. Son a participat cu Coreea de Sud la Cupa Asiei, acolo unde a fost eliminat surprinzător de Iordania, în semifinale, scor 0-2.
”De Radu sunt puțin speriat, pentru că este atât de mare”, a spus Son
Revenit recent în lotul celor de la Spurs, Son a acordat un interviu pentru club, care a fost postat pe rețelele sociale. Întrebat în legătură cu noile transferuri, Radu Drăgușin și Timo Werner, coreeanul a fost cât se poate de sincer.
Son a vorbit în termeni laudativi despre fundașul central român și a apreciat dorința de afirmare pe care o arată la noul club.
"Am găsit doi jucători noi, pe Timo și Radu. Cu Timo pot vorbi în germană. La echipa națională avem un fizioterapeut german, care e prieten bun cu Timo.
De Radu sunt puțin speriat, pentru că este atât de mare. E un băiat fantastic. Vrea să muncească, vrea să se îmbunătățească în fiecare zi", a afirmat Son.
Porro și Udogie, absenți de la antrenament. Drăgușin, lăsat pe bară
- Tottenham o va înfrunta pe Wolves sâmbătă, 17 februarie, în cadrul etapei cu numărul 25 din Premier League. Meciul va începe de la ora 17:00 și va fi transmis pe Digi Sport 1.
Antrenorul Ange Postecoglou pregătește deja meciul respectiv, iar la antrenamentul de astăzi nu s-a putut baza pe cei doi fundași laterali titulari, Pedro Porro și Destiny Udogie.
Titularii au fost înlocuiți de Emerson Royal (fundaș dreapta) și Ben Davies (fundaș stânga) pe linia de fund. Astfel, Radu Drăgușin a fost ignorat, din nou, de către antrenorul său.
Etichete: tottenham , heung min son , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...