News Alert Fără precedent în istoria fotbalului! Au bătut selecționata de 15 ori mai valoroasă și s-au calificat în finală
articol scris de Digi Sport06.02.2024, 19:16
Iordania s-a calificat în finala Cupei Asiei, după ce a învins marți seară Coreea de Sud, scor 2-0.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pentru echipa gazdă au marcat Al-Naimat în minutul 53 și Al-Tamari, 13 minute mai târziu. Rezultatul final este o premieră și în același timp o surpriză de proporții pentru fotbalul internațional.
Iordania, prima victorie din istorie împotriva Coreei de Sud
Este pentru prima dată în istoria fotbalului asiatic când Coreea de Sud pierde în fața Iordaniei. În celelalte șase confruntări, coreenii s-au impus de trei ori, iar de tot atâtea ori a ieșit remiză.
Mai mult, Iordania este singura semifinalistă (cealaltă se dispută între Iran și Qatar) care nu a câștigat niciodată Cupa Asiei. De partea cealaltă, Coreea de Sud era privită ca marea favorită a turneului.
Galerie Foto
- Miercuri, de la ora 17:00, se va stabili și cealaltă finalistă. Turneul final are loc în Qatar.
Iordania și Coreea de Sud, diferență de 180 de milioane de euro
Diferența dintre cele două selecționate se vede nu doar din rezultatele meciurilor directe, ci și după o analiză a celor două loturi.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, jucătorii de națională ai Iordanului valorează în total aproximativ 13 milioane de euro. Vedeta echipei este Mousa Al-Tamari (Montpellier, 6 milioane de euro), în timp ce restul sunt cotați de la 600.000 în jos.
De partea cealaltă, coreenii valorează 193 de milioane de euro și au patru jucători cotați cu sume de opt cifre:
- Kim min-Jae (Bayern) - 60 de milioane de euro
- Heung-min Son (Tottenham) - 50 de milioane de euro
- Hee-chan Hwang (Wolves) - 22 de milioane de euro
- Kang-in Lee (PSG) - 22 de milioane de euro
Etichete: coreea de sud , iordania , cupa asiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...