Manchester City pregătește transferul verii în Premier League! Ofertă oficială de 105 milioane euro
articol scris de Digi Sport27.06.2023, 08:33
Manchester City n-a făcut deocamdată niciun transfer înaintea sezonului 2023-2024, dar "Cetățenii" pregătesc o mutare costisitoare, de 105 milioane de euro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Manchester City, ofertă oficială pentru Declan Rice
În sezonul 2022-2023, Manchester City a reușit o "triplă" istorică: titlul în Premier League, trofeul UEFA Champions League și Cupa Angliei.
Manchester City a transmis o ofertă formală pentru mijlocașul englez Declan Rice (24 de ani), căpitanul echipei West Ham United.
Potrivit The Athletic, Manchester City vrea să achite 90 de milioane de lire sterline (aproximativ 105 milioane de euro). Suma este defalcată după cum urmează: 93 de milioane de euro pe loc plus 12 milioane de euro sub forma unor bonusuri de performanță.
Săptămâna trecută, West Ham a refuzat o ofertă de la Arsenal pentru Declan Rice, în valoare de 75 de milioane de lire sterline (aproximativ 88 de milioane de euro), plus bonusuri în valoare de 17 milioane de euro.
Potrivit presei engleze, West Ham speră să obțină peste 100 de milioane de lire sterline (116 milioane de euro) în schimbul lui Declan Rice.
Declan Rice, mijlocaș central de profil defensiv, este titular la naționala Angliei și a strâns 43 de selecții și 3 goluri.
Declan Rice a fost format la academiile cluburilor Chelsea și West Ham, dar a jucat doar pentru “Ciocănari” la seniori.
90 de milioane de euro este cota de piață a lui Declan Rice, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Mateo Kovacic s-a înțeles cu Manchester City
Celebrul jurnalist Fabrizio Romano a anunțat primul transfer al lui Manchester City în această vară: Mateo Kovacic (29 de ani), de la Chelsea.
Mijlocașul croat face azi testele medicale la campioana Angliei, iar mutarea va fi oficializată în curând.
Actele au fost deja semnate, scrie Fabrizio Romano, care dezvăluie că suma de transfer se ridică la25 de milioane de lire sterline + bonusuri în valoare de alte 5 milioane.
Mateo Kovacic intra în ultimul an de contract cu trupa de pe Stamford Bridge, iar Pep Guardiola îl vede pe croat înlocuitorul perfect pentru Ilkay Gundogan, care a plecat la Barcelona.
- 45 de milioane de euro au plătit cei de la Chelsea pentru a îl aduce pe fotbalistul croat de la Real Madrid.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Mateo Kovacic, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: premier league , manchester united , west ham , declan rice , rice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...