Man. United vrea o sumă record de la viitorul sponsor
29.01.2014, 15:11Manchester United duce negocieri cu mai mulţi producători de echipament sportiv, în urma cărora speră să obţină o sumă record, 70 de milioane de lire sterline pe an, principalul favorit fiind Nike, actualul furnizor, scrie dailystar.co.uk. În cazul în care va obţine 70 de milioane de lire sterline pe an, United ar încheia astfel cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Actuala înţelegere dintre United şi Nike, care furnizează echipamentul din 2002, se ridică la 23,5 milioane de lire sterline pe an şi expiră în 2015. Producătorul american a avut exclusivitate la negocieri timp de şase luni, între februarie şi august 2013, însă nu s-a ajuns la nicio înţelegere.
Surse apropiate familiei Glazer, proprietara clubului, susţin că gruparea engleză este capabilă să încheie un contract în valoare de un miliard de dolari (600 de milioane de lire sterline), în acest sens având loc negocieri cu Adidas, Warrior şi Puma pentru realizarea celei mai mari înţelegeri din istoria fotbalului.
În 2013, directorul executiv al "diavolilor roşii", Ed Woodward, a semnat un contract cu producătorul de automobile Chevrolet, prin care compania americană va avea din vară numele inscripţionat pe tricourile de joc în schimbul a 53 de milioane de lire anual.
În această săptămână, clubul Arsenal Londra a semnat un contract de 150 de milioane de lire sterline valabil pentru cinci sezoane, prin care Puma va înlocui Nike în furnizarea echipamentului. Cel mai mare contract între un club şi un producător de echipament sportiv este cel dintre Real Madrid şi Adidas, 31 de milioane de lire, însă Nike plăteşte către Federaţia Franceză de Fotbal 40 de milioane de lire anual.
În ultima lună, Nike a prelungit cu opt ani contractul cu Paris Saint-Germain şi cu nouă pe cel cu federaţia de fotbal din SUA.
Etichete: manchester united , sponsor manchester united , sponsor tehnic manchester united , contract sponsorizare manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...