Exclusiv Continuă veștile rele pentru Petrolul! Datorie de 200.000 de euro
articol scris de Digi Sport28.12.2024, 20:44
Finalul de an a găsit-o pe Petrolul într-o situație grea, deși echipa a terminat prima parte a sezonului pe locul 6, de play-off, în SuperLiga României.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Însă, ploieștenii trec prin momente delicate, mai ales după ce acționariatul turc a spus ”pas”. A plecat și Mehmet Topal (38 de ani), iar Adrian Mutu (45 de ani) pare în pole-position pentru a deveni antrenor pe ”Ilie Oană”.
Claudiu Tudor: "Avem 200.000 de euro datorie la primărie pe chirie, însă cred că se poate rezolva"
De asemenea, gruparea prahoveană nu are nici o situație financiară prea bună.
Claudiu Tudor, președintele celor de la Petrolul, a avut o intervenție telefonică la emisiunea Digi Sport Matinal, iar pe lângă altele, i-a fost adresată și întrebarea referitoare la schimbarea suprafeței de joc de pe Arena Ilie Oană.
Președintele "Lupilor" a transmis însă că stadionul se află în administrația primăriei, la care au o datorie destul de mare care provine din costurile de închiriere.
"Nu ne ocupăm noi de stadion. Primăria se ocupă, este proprietatea dânșilor. Avem 200 de mii de euro datorie la primărie pe chirie. Cred că se poate lucra la acest aspect printr-o asociere cu primăria.”, a spus Claudiu Tudor, la Digi Sport.
Claudiu Tudor, despre Adrian Mutu: ”Azi sau mâine vom ști. Întâi trebuie să închidem înțelegerea cu Topal”
În contextul acestei situații, Adrian Mutu a devenit prima opțiune pentru a prelua banca tehnică a echipei.
Președintele clubul a afirmat că discuțiile sunt avansate și că mai rămâne o singură condiție de îndeplinit.
„Azi sau mâine vom ști. Întâi trebuie să închidem înțelegerea cu Topal”, a declarat președintele Petrolului, la Digi Sport Matinal.
Cerințele lui Adrian Mutu pentru a prelua echipa
Printre cerințele formulate de Mutu, pentru a prelua banca tehnică a Petrolului, cea mai importantă vizează terenul de antrenament. În prezent, ploieștenii nu dispun de o bază de antrenament proprie și sunt nevoiți să își desfășoare activitatea în funcție de vreme și de disponibilitatea terenurilor.
Singurele opțiuni disponibile pentru Petrolul ar fi bazele FRF de la Buftea și Mogoșoaia. Potrivit surse citate, Mutu este dispus să facă naveta pentru ca jucătorii să beneficieze de condiții optime de pregătire.
VIDEO Rezumat Petrolul - Unirea Slobozia, scor 2-1
Etichete: petrolul , datorii petrolul , claudiu tudor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tragedie aviatică în Coreea de Sud. Un avion cu 181 de oameni la bord, pasageri și membri ai...