Cristiano Ronaldo a văzut ce se întâmplă la Manchester United și a reacționat
articol scris de Digi Sport28.12.2024, 11:53
Manchester United are în continuare probleme în Premier League, chiar și după instalarea lui Ruben Amorim (39 de ani).
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
În ultimele cinci runde din campionat, ”Diavolii” au obținut o singură victorie (2-1 cu Manchester City) și au suferit patru eșecuri.
Situația grea pe care o traversează formația de pe Old Trafford a fost comentată de Cristiano Ronaldo (39 de ani), fostul star al ”Diavolilor” din două mandate (august 2003 - iulie 2009 și august 2021 - noiembrie 2022).
Cristiano Ronaldo: ”Ruben Amorim a făcut o treabă fantastică la Sporting, dar Premier League este altceva”
Cristiano Ronaldo a subliniat că Ruben Amorim a reușit să obțină performanțe incredibile la Sporting, echipa care l-a lansat în fotbalul mare pe ”CR7” (a câștigat două titluri în Portugalia, două Cupe și o Supercupă).
Însă, lusitanul a subliniat că Amorim trebuie să-și ridice nivelul pentru a avea rezultate pozitive și pe banca ”Diavolilor”, întrucât Premier League este un campionat mult mai competitiv decât cel din țara natală.
”Ruben Amorim a făcut o treabă fantastică în Portugalia cu clubul meu Sporting. Dar Premier League este o ligă diferită, este cea mai competitivă ligă din lume”, a spus Ronaldo, citat de jurnalistul Fabrizio Romano,
În prezent, Manchester United se află locul al 14-lea din Premier League, cu 22 de puncte acumulate după 18 partide.
De când a devenit antrenorul ”Diavolilor”, Ruben Amorim are un bilanț negativ (patru victorii, o remiză și cinci înfrângeri).
Clasamentul din Premier League. Manchester United, pe locul 14
VIDEO Rezumat Wolves - Manchester United, scor 2-0
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , ruben amorim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...