Fără milă! Întrebat despre Ruben Amorim, Ange Postecoglou nu s-a ferit de cuvinte
16.02.2025, 22:21Tottenham a învins-o pe Manchester United, scor 1-0, într-unul din derby-urile etapei cu numărul 25 din Premier League.

Cupa României: Farul - Alba Iulia, marți, 19:30, DGS 1
Cupa Spaniei: Real Madrid - Real Sociedad, marți, 22:30, DGS 1
James Maddison a marcat unicul gol al partidei, în minutul 13. În urma acestui rezultat, Tottenham a acumulat 30 de puncte și a urcat pe locul 12, în timp ce Manchester United, cu 29 de puncte, a coborât pe 15.
Ange Postecoglou, după Tottenham - Manchester United: ”Nu am niciun pic de simpatie pentru alți antrenori”
Manchester United s-a confruntat cu o criză de efectiv la această partidă, motiv pentru care Ruben Amorim a fost nevoit să improvizeze. Pe banca de rezerve s-au aflat numai juniori, cu excepția lui Victor Lindelöf.
Întrebat la finalul meciului despre situația în care s-a aflat omologul său de la United, Ange Postecoglou a transmis ”că nu are niciun pic de simpatie” pentru ceilalți antrenori, făcând referire că într-o postură asemănătoare, dacă nu chiar mai rea, s-a regăsit și el în ultimele luni.
Având în vedere că în campionat se află doar pe 12, Tottenham mai poate câștiga doar Europa League, după ce a fost eliminată din Cupa Angliei de către Aston Villa și din Cupa Ligii Angliei de către Liverpool.

”Manchester United cu mulți jucători accidentați? Nu am niciun pic de simpatie pentru alți antrenori. Îl văd pe Ruben Amorim, a jucat cu mulți jucători pe poziții diferite, a avut numai copii pe bancă... bun venit în lumea mea! Dar asta a fost doar pentru un meci! Acum fă asta timp de două luni”, a declarat Posecoglou, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
Jucătorii pe care nu s-a putut baza Ruben Amorim la meciul cu Tottenham: Bayindir, Diallo, Evans, Mainoo, Martinez, Mount, Shaw, Ugarte.
Echipele de start din Tottenham - Man. United
Tottenham: Vicario - Porro, Danso, Davies, Spence - Bentancur, Bergvall, Maddison - Kulusevski, Tel, Son.
Rezerve: Bissouma, Gray, Johnson, Kinsky, Moore, Odobert, Sarr, Scarlet, Udogie
Antrenor: Ange Postecoglou
Manchester United: Onana - De Ligt, Maguire, Mazraoui - Dorgu, Casemiro, Fernandes - Dalot - Garnacho, Zirkzee, Hojlund.
Rezerve: Amass, Fletcher, Fredricson, Heaven, Kone, Lindelof, Moorhouse, Obi
Antrenor: Ruben Amorim
VIDEO rezumat Tottenham - Manchester United 1-0
Etichete: tottenham , tottenham manchester united , ruben amorim , ange postecoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Românul care a câștigat 6,34 milioane euro, echivalentul a 31.567.186,80 lei, la Loto 6/49 și-a...