Paul Pogba, încă un pas spre Real Madrid. Demersul făcut de starul francez pentru a pleca de la Manchester
26.04.2019, 14:46După ce au apărut informații conform cărora și-a anunțat colegii în vestiar că vrea să plece la Real Madrid, Paul Pogba a ceut acordul clubului să poată demara negocierile cu gruparea de pe Santiago Bernabeu.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Starul francez este una dintre țintele lui Zinedine Zidane în perioada de transferuri din vară. Mai mult, impresarul lui Pogba, Mino Raiola, a anulat o întrevedere cu oficialii lui Manchester United, ce ar fi trebuit să aibă loc săptămâna trecută și în cadrul căreia s-ar fi discutat prelungirea contractului lui Paul Pogba.
Printre nemulțumirile lui Paul Pogba la United este și cea legată de situația echipei, care este în pericol să rateze calificarea în ediția viitoare a UEFA Champions League.
130 de milioane de euro pentru Pogba
Pogba a mai fost aproape de Real Madrid acum 3 ani, pe când era la Juventus, dar o neînţelegere între preşedintele Florentino Perez şi impresarul jucătorului, Mino Raiola, a blocat mutarea. Acum, par întrunite toate condiţiile după ce cele două părţi au ajuns la sentimente mai bune. Singurul impedioment ar fi salariul jucătorului.
Pogba încasează 17 milioane de euro pe an la United, mai mult decât Sergio Ramos de exemplu, care primeşte 11,8 milioane de euro anual. În pofida dorinţei sale de a veni la Madrid, mijlocaşul francez nu se împacă deloc cu ideea unui salariu mai mic.
Real are însă nevoie de staruri pentru a străluci, iar după noile contracte de sponsorizare, Zidane are 500 de milioane de euro la dispoziţie pentru a scrie din nou istorie cu Los Blancos.
Etichete: real madrid , manchester united , zinedine zidane , paul pogba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...