Mihai Rotaru face bilanțul la final de an. Ce a spus despre viitorul lui Costel Gâlcă
articol scris de Digi Sport23.12.2024, 18:05
Universitatea Craiova a încheiat anul 2024 cu o victorie importantă în deplasare, împotriva Gloriei Buzău, scor 2-0, în cadrul etapei a 21-a din SuperLigă.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Golurile oltenilor au fost înscrise de Carlos Mora, în minutul 19, și Ștefan Baiaram, în minutul 85, care au asigurat cele trei puncte pentru echipa lui Costel Gâlcă.
Mihai Rotaru a vorbit despre viitorul lui Costel Gâlcă: „Nu știm ce se va întâmpla”
La finalul anului, Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a analizat parcursul echipei și a discutat despre viitorul lui Costel Gâlcă pe banca tehnică, unde și-a exprimat atât așteptările, cât și nemulțumirile sale.
„Constantin Gâlcă este antrenorul nostru. În acest moment, el conduce echipa și mai mult de atât nu avem ce comenta. Nu știm ce se va întâmpla mâine.
Ne doream o medie de puncte pe meci mai bună, care, automat, ar fi însemnat locul 1 în acest moment. În prezent, avem o medie de 1,6 puncte, însă ne-am fi dorit o medie de minimum 2.
Dacă am fi avut această medie, în momentul de față am fi acumulat 42 de puncte. Anul trecut, Costel a avut o medie foarte bună în play-off, de 2,16”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.
Universitatea Craiova este în acest moment pe locul trei în SuperLigă, cu 35 de puncte, la egalitate cu CFR Cluj. Însă, clasamentul se poate modifica după partida dintre Poli Iași - FCSB.
- Meciul Poli Iași - FCSB se va disputa luni, 23 decembrie, de la ora 20:00. Partida poate fi urmărită în direct pe Digi Sport 1 și pe aplicația Digi Sport, dar și pe site-ul digisport.ro, de către abonații Digi România.
Costel Gâlcă, după ce a încheiat anul cu o victorie la Universitatea Craiova: ”Dorința mea este de a câștiga campionatul și Cupa României”
În urma victoriei de la Buzău, Costel Gâlcă a transmis care sunt dorințele sale pentru anul 2025. De asemenea, Gâlcă a explicat de ce a ales ca oltenii să rămână în România pentru cantonamentul din pauza competițională de iarnă.
”Trebuie să felicit băieții pentru că am terminat anul cu victorie și era important pentru noi. Am spus că dacă vrem să ne batem la campionat și vrem campionatul trebuie să câștigăm și pe aceste terenuri. Nu a fost cel mai bun teren, dar ne-am adaptat.
Sunt mulțumit că am terminat anul cu o victorie, cu calificare în Cupa României. E important pentru noi, pentru suporteri.
Nu am vorbit cu nimeni de plecări, am văzut că au apărut zvonuri. Nu am vorbit cu nimeni despre așa ceva.
Ceea ce ne-a lipsit mult a fost omogenitatea și s-a văzut asta. Dorința mea este de a câștiga campionatul, Cupa României. Asta e dorința mea și a jucătorilor. Ne dorim acest lucru și trebuie să luptăm”, a spus Costel Gâlcă.
VIDEO Rezumatul partidei Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2
Clasament SuperLigă
Etichete: universitatea craiova , costel galca , mihai rotaru , video gloria buzau universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...