Exclusiv Mircea Lucescu a spus ce a discutat cu Gică Hagi, în tribune, la România - Elveția
articol scris de Digi Sport24.11.2023, 10:03
Marți seara, România a trecut cu scorul de 1-0 de Elveția, în ultima etapă din cadrul preliminariilor pentru EURO 2024.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mircea Lucescu a stat lângă Gică Hagi la meciul România - Elveția 1-0
Duelul dintre cele două reprezentative a fost urmărit de un număr impresionant de suporteri (peste 50.000 de oameni). Printre aceștia s-au numărat și personalități marcante din fotbalul românesc, iar Mircea Lucescu și Gică Hagi au vizionat împreună partida de pe Arena Națională.
"Discutam cu Hagi, ne aduceam aminte de cum eram noi, cum am evoluat noi, de unde am plecat și unde am ajuns. Acești jucători au prins momente extraordinare. Apreciez foarte tare acest parcurs.
Responsabilitatea tineretului, a federației, a echipei este să ducă mai departe. Este un ciclu care poate dura 5-6 ani. Ei trebuie să știe că au o răspundere extraordinară pentru fotbalul românesc, pentru că au dat speranțe.
Pot fi o echipă puternică. Jucătorii vor dori să se întoarcă la echipa națională. Nu vor mai exista mofturi că nu vor să vină", a spus Mircea Lucescu, la Fotbal Club.
Mircea Lucescu a anunțat "revoluția tinerilor" în campionatul României
Printre altele, "Il Luce" s-a arătat convins că biletul României către EURO va avea impact și asupra SuperLigii. Mai exact, tehnicianul crede că echipele le vor acorda jucătorilor tineri mai multe minute, iar asta nu doar pentru a respecta regula U21.
"Trebuie să îi dăm merit și lui Răzvan Burleanu, care i-a dat credit (n.r. lui Edi Iordănescu). L-a ajutat foarte mult și pentru că nu l-a înlăturat. Să nu uităm că, de 5-6 ani, li s-a acordat mare atenție jucătorilor tineri.
Ei au fost forțați la echipele de club. Acum, nu cred că o să mai fie nevoie. Această calificare va face ca fotbalul românesc să intre într-o perioadă de emulație.
Mulți jucători își vor dori să ajungă la echipa națională. Acum, trebuie să ne gândim că jucătorii tineri vor fi doriți.
(n.r. echipele din SuperLiga) trebuie să renunțe la jucătorii străini care sunt sub nivelul celor români. Jucătorii care au calitate pot ajuta", a spus Lucescu, la Fotbal Club.
Etichete: gica hagi , romania , mircea lucescu , echipa nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...