Thierry Henry nu vrea să fie unul dintre "secunzi" la PSG
articol scris de Digi Sport09.06.2023, 08:50
Thierry Henry (45 de ani) este gata să revină în postura de antrenor principal și refuză o viitoare colaborare cu Julian Nagelsmann (35 de ani) la PSG din poziția de antrenor secund
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Fostul mare atacant francez a fost secundul lui Roberto Matinez la naționala Belgiei.
Thierry Henry refuză o colaborare cu Nagelsmann ca antrenor secund la PSG
PSGJ negociază cu Julian Nagelsmann pentru a prelua echipa din sezonul viitor. Germanul s-a întâlnit cu Nasser Al-Khelaifi, patronul celor de la PSG, cu care a discutat despre probabila înlocuire a lui Christophe Galtier.
Conform Mundo Deportivo, Julian Nagelsmann l-a propus pe Thierry Henry ca variantă de antrenor secund datorită faptului că acesta cunoaște foarte bine fotbalul francez. Fostul atacant al celor de la Arsenal vrea însă să fie antrenor principal, așa cum s-a întâmplat la Monaco și la Montreal.
PSG trebuie să plătească 10 milioane de euro pentru a-l lua pe Julian Nagelsmann
Chiar dacă l-a dat afară pe Julian Nagelsmann, Bayern va primi o sumă de bani în cazul în care antrenorul semnează cu un alt club până în 2026. Este vorba despre 10 milioane de euro.
Luis Campos s-ar fi întâlnit cu Volker Struth, agentul lui Nagelsmann pentru a discuta despre cerințele antrenorului de 35 de ani.
În cazul în care germanul nu va ajunge pe banca celor de la PSG, următorii candidați ar fi: Xabi Alonso, Luis Enrique și Thiago Motta.
PSG îl poate pierde pe Neymar Jr., care vrea să îmbrace tricoul Barcelonei
Se pare că Neymar vrea să se transfere la Barcelona și este gata să facă sacrificii din punct de vedere financiar pentru a-și vedea dorința împlinită, anunță cei de la Sport.
Mutarea ar putea să prindă contur rapid, mai ales că Joan Laporta, președintele grupării "blaugrana", a ieșit din nou șifonat după ce Messi a preferat să meargă în MLS.
Astfel, conducătorul Barcelonei ar putea să-și mai spele imaginea în fața suporterilor trupei catalane prin aducerea jucătorului brazilian.
Etichete: ligue 1 , psg , thierry henry , antrenor psg , julian nagelsmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...