Nasser Al-Khelaifi n-a mai suportat. Replică dură pentru șeful din La Liga, după "scandalul Mbappe": "Cine e el?"
articol scris de Digi Sport22.06.2022, 16:20
Nassel Al-Khelaifi nu a mai suportat ca spaniolii să vorbească urât de PSG în "cazul Mbappe". Șeful de la PSG a ținut să-i dea o replică lui Javier Tebas, președintele Ligii Spaniole de Fotbal.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nasser Al-Khelaifi n-a mai suportat. Replică dură pentru șeful din La Liga, după "scandalul Mbappe": "Cine e Tebas?"
Tebas a vorbit de câteva ori despre ceea ce s-a întâmplat recent, când Kylian Mbappe nu a mai semnat cu Real Madrid, deși totul era pus la punct.
Asta după ce PSG i-a făcut o ofertă pur și simplu uriașă și l-a transfomat pe atacantul de 23 de ani în cel mai bine plătit fotbalist al planetei, cu dreptul de a avea un cuvânt de spus în deciziile interne ale echipei.
"Cine este Tebas? Nu cunosc această persoană. Obiceiul nostru este să nu ne băgăm în afacerile altor cluburi, ligi sau federații. Nu e stilul nostru. Dar nu o să accept ca alții să ne denigreze.
Nu-mi pasă ce spune. Adevărul e că discutăm despre asta de ani de zile. Noi avem de construit un proiect fotbalistic și vom continua. (...)
În fiecare an, în fiecare vară e același lucru. El spune că nu respectăm fair-play-ul financiar, că nu respectăm echipele. Noi știm ce putem face, știm pe cine putem transfera.
Noi știm mai bine decât el ce trebuie să facem și nu trebuie nimeni să ne spună nimic. Nu trebuie să ne spună nimeni din exterior ceea ce putem și ceea ce nu putem. Dacă facem ceva, o facem pentru că putem.
Uitați-vă la cazul Messi. A fost același lucru, ei au spus că era imposibil pentru noi, din punct de vedere financiar, și iată că am avut bani de Messi.
Tebas habar nu are și ar trebui să-și vadă mai mult de liga lui, pentru că La Liga este puțin cam moartă", a spus Al Khelaifi, citat de 90min.com.
Nasser Al-Khelaifi spune că statul spaniol sprijină mai mult unele echipe din Spania
Oficialul de la PSG a ținut să clarifice și o altă afirmație a lui Tebas, care s-a plâns că alte echipe nu pot concura de la egal la egal cu PSG, pentru că parizienii sunt o echipă ajutată de statul Qatar.
"În Spania, statul susține unele cluburi mai mult decât noi. Un stadion magnific în centrul orașului, fără să plătești nimic?
Noi plătim pentru stadion și pentru centrul de antrenament. Să-și sprijine și ei cluburile mai mult. Nu e corect", a tunat Al-Khelaifi.
La Liga a depus plângere la UEFA după prelungirea contractului lui Kylian Mbappe cu PSG
Preşedintele Ligii profesioniste de fotbal spaniole, Javier Tebas, a depus o plângere la UEFA privind prelungirea contractului atacantului francez Kylian Mbappe cu PSG.
"Nu vom permite unui club european să distrugă ecosistemul fotbalului european", a insistat Tebas, reamintind că PSG a pierdut 300-400 milioane euro în cursul ultimelor trei sezoane.
"Cu aceste pierderi şi cu o masă salarială de 600 milioane euro, mai mult decât Real Madrid şi Barcelona, reînnoirea contractului lui Mbappe este imposibilă, doar dacă nu există nereguli în sponsorizare sau aportul de capital mai mare decât cel stabilit de UEFA", a adăugat președintele La Liga.
Conform raportului anual al Direcţiei naţionale de control a finanţelor fotbalului francez (DNCG), Paris Saint-Germain ar fi înregistrat pierderi de aproximativ 225 milioane euro în sezonul 2020-2021, puternic marcat de pandemie.
- Kylian Mbappe joacă pentru PSG din 2017 și a câștigat patru titluri în Ligue 1, trei Cupe ale Franței și trei Supercupe.
- 160 de milioane de euro este cota de piață a lui Kylian Mbappe, potrivit Transfermarkt.
Etichete: psg , nasser al-khelaifi , javier tebas , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...