Florentino Perez, discurs fără menajamente despre Kylian Mbappe. “Mamei lui i-a fost rușine”
articol scris de Digi Sport16.06.2022, 09:10
Starul francez Kylian Mbappe (23 de ani) şi-a prelungit contractul cu PSG în ciuda ofertelor primite de la Real Madrid, deținătoarea trofeului UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Florentino Perez: "Kylian Mbappe s-a schimbat foarte mult, din cauza presiunilor politice și economice"
Kylian Mbappe a semnat cu campioana Franței până în 2025, deși era aşteptat la Real Madrid în această vară, din postura de jucător liber de contract.
Atacantul a precizat că a “spus da Franţei şi unui nou proiect” și n-a resimțit presiuni pentru prelungirea contractului cu PSG. Totodată, Mbappe a declarat că n-a refuzat-o pe Real Madrid.
Președintele “galacticilor”, Florentino Perez, a vorbit pe larg despre situația lui Kylian Mbappe și a făcut mai multe dezvăluiri despre modul în care starul francez a fost convins să semneze prelungirea contractului cu PSG.
Florentino Perez susține că Mbappe a fost supus unor presiuni uriașe de a rămâne la PSG, inclusiv din partea președintelui francez Emmanuel Macron.
Președintele Realului s-a declarat dezamăgit că Mbappe “și-a schimbat visul”, iar mama fotbalistului ar fi vrut transferul lui Kylian la Real Madrid.
"Kylian Mbappe nu m-a trădat pe mine. Mbappe ne-a spus că visul lui este să joace pentru Real Madrid, de mai multe ori. Apoi totul s-a schimbat în 15 zile, din cauza unor presiuni politice și economice. Visul lui s-a schimbat.
Macron l-a sunat pe Mbappe, nu are niciun sens! PSG i-a oferit statutul de lider în acest proiect, asta a schimbat totul. Nu am mai văzut același Mbappe pe care l-am dorit la Real Madrid, s-a schimbat foarte mult. Au pus presiune pe el, iar acum este alt fotbalist.
Mama lui a vrut ca Mbappe să vină la Real Madrid, știa că era visul lui de mic copil. Am înțeles că mamei lui i-a fost rușine, după decizia de a rămâne la PSG. Totuși, îl respect în continuare pe Kylian Mbappe, absolut.
Mbappe pe care l-am dorit la Real Madrid nu mai este același, așa că mai bine că a rămas la PSG. Eu voiam acel băiat cu visul, adevăratul Mbappe. Dar nu am spus niciodată că e un subiect încheiat definitiv între Mbappe și Real Madrid. În trei ani, multe lucruri se pot schimba.
Real Madrid are anumite valori. Niciun jucător din istoria clubului Real Madrid nu va fi mai important decât clubul. Acest lucru nu se va schimba. Mbappe este un fotbalist extraordinar, dar este un sport colectiv, avem anumite valori și principii pe care nu le putem schimba", a spus Florentino Perez, citat de Marca.
La Liga a depus plângere la UEFA după prelungirea contractului lui Kylian Mbappe cu PSG
Preşedintele Ligii profesioniste de fotbal spaniole, Javier Tebas, a depus o plângere la UEFA privind prelungirea contractului atacantului francez Kylian Mbappe cu PSG.
"Nu vom permite unui club european să distrugă ecosistemul fotbalului european", a insistat Tebas, reamintind că PSG a pierdut 300-400 milioane euro în cursul ultimelor trei sezoane.
"Cu aceste pierderi şi cu o masă salarială de 600 milioane euro, mai mult decât Real Madrid şi Barcelona, reînnoirea contractului lui Mbappe este imposibilă, doar dacă nu există nereguli în sponsorizare sau aportul de capital mai mare decât cel stabilit de UEFA", a adăugat președintele La Liga.
Conform raportului anual al Direcţiei naţionale de control a finanţelor fotbalului francez (DNCG), Paris Saint-Germain ar fi înregistrat pierderi de aproximativ 225 milioane euro în sezonul 2020-2021, puternic marcat de pandemie.
- Kylian Mbappe joacă pentru PSG din 2017 și a câștigat patru titluri în Ligue 1, trei Cupe ale Franței și trei Supercupe.
- 160 de milioane de euro este cota de piață a lui Kylian Mbappe, potrivit Transfermarkt.
Etichete: real madrid , psg , florentino perez , kylian mbappe , mbappe , mbappe real madrid , contract mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...