Galtier a cerut, clubul s-a conformat. Al 5-lea transfer al verii la PSG
articol scris de Digi Sport31.08.2022, 09:30
Internaţionalul spaniol Fabian Ruiz a semnat un contract pe 5 ani cu PSG, un transfer care completează mijlocul terenului echipei pariziene, conform cerinţelor noului antrenor Christophe Galtier.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fabian Ruiz, la PSG
Fostul jucător al lui Napoli (26 ani) se adaugă astfel celorlalţi doi mijlocaşi aduşi de campioanei Franţei, portughezul Vitinha (ex-Porto) şi Renato Sanches (ex-Lille).
Jucător foarte tehnic şi puternic, Fabian Ruiz (1,89 m) va fi un atu în plus pentru Galtier prin profilul său combativ, spaniolul neezitând să se lanseze în atac pentru a-şi demonstra calităţile de marcator.
În 125 de meciuri din Serie A cu Napoli, vicecampionul Italiei din 2019 a marcat 18 goluri, dintre care mai multe de la distanţă.
Al cincilea recrut estival al lui PSG, după Vitinha, Sanches, atacantul Hugo Ekitike şi fundaşul Nordi Mukiele, posedă caracteristici diferite de alţi mijlocaşi parizieni, iar semnarea sa concretizează remodelarea totală a unui sector în care PSG a reuşit să se despartă de majoritatea "indezirabililor".
Etichete: psg , christophe galtier , transferuri psg , fabian ruiz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...