Video Fanii lui PSG s-au adunat lângă aeroport, dar Messi nu a mai plecat spre Paris! "Nu există niciun zbor"
articol scris de Digi Sport08.08.2021, 21:14
Câțiva zeci de suporteri ai echipei PSG s-au strâns, duminică seară, în fața aeroportului Le Bourget, unde ar fi trebuit să aterizeze Lionel Messi (34 de ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ciuda informațiilor publicate în presa din Franța, Messi nu a mai ajuns în Hexagon în această seară. Marc Mechenoua, corespondent Goal.com, a fost prezent la fața locului și a scris pe Twitter ce s-a întâmplat:
Fanii lui PSG s-au adunat lângă aeroport, dar Messi nu a mai plecat spre Paris! "Nu există niciun zbor"
"Suporterii au venit în număr mare la aeroportul Le Bourget, dar un ofițer a ieșit afară și le-a transmis tuturor să plece acasă: 'Nu are rost să mai stați, Messi nu vine în această seară'.
Ofițerii au mai verificat ulterior lista zborurilor, iar pentru restul nopții nu este programat niciun zbor de la Barcelona, Messi nu vine astăzi. În ciuda informațiilor, fanii lui PSG refuză să plece și îi scandează numele lui Messi de fiecare dată când un avion aterizează", a scris Mechenoua, pe Twitter.
Unele voci din Franța au declarat că Messi ar fi ajuns în jurul orei 18:00 pe aeroportul Le Bourget, iar ulterior ar fi plecat cu o mașina a clubului PSG.
Meciurile din Ligue 1 vor fi transmise pe canalele Digi Sport și pe site-ul www.digisport.ro până în 2024! De asemenea, abonații Digi vor putea viziona meciurile prin intermediul aplicației gratuite Digi Online, pe baza contului DIGI.ro.
Cum arată contractul primit de Messi de la PSG
- Durata: contract valabil până în 2023, cu opțiune de prelungire până în 2024
- Salariu: 35 de milioane de euro pe sezon, cu tot cu bonusuri de performanță
- Numărul de pe tricou: 19
Messi a vorbit despre oferta primită de la PSG în cadrul conferinței de presă: "PSG e o posibilitate, ca să fiu sincer. Dar nu am nimic confirmat. Am fost sunat de multe cluburi. Dar încă nu am niciun acord", a spus Messi.
VIDEO Ultimul gol marcat de Messi pentru FC Barcelona
Leo Messi, în lacrimi la conferința de presă de ”adio” la Barcelona: ”Eu și familia mea voiam să rămânem aici”
Messi a intrat in sala de conferință în lacrimi, pentru a spune ”adio” clubului la care a activat timp de 21 de ani. În 2000 a fost transferat argentinianul la grupele de juniori de pe Camp Nou, iar în 2005 a debutat pentru echipa mare.
”Anul trecut știam ce voi spune, dar anul ăsta nu eram pregătit. Atât eu, cât și familia mea voiam să rămânem aici, să stăm acasă și să ne bucurăm de viața pe care o avem în Barcelona de atâția ani. Toți anii aceștia pe care i-am avut au fost extraordinari. Am fost toată viața mea aici, încă de când aveam 13 ani. După 21 de ani plec cu soția mea și cei 3 copii catalani-argentieni ai mei. Nu pot promite că nu mă voi întoarce pentru că aceasta este casa mea.
Sunt total recunoscător tuturor coechipierilor, tuturor oamenilor, sunt atât de mulți oameni cărora vreau să le mulțumesc. Am dat totul pentru acest club încă din prima zi când am sosit și sunt atât de recunscător pentru toată dragostea pe care mi-au oferit-o oamenii”, a spus starul argentinian.
Galerie Foto
Cifrele lui Leo Messi la FC Barcelona
- 778 de meciuri oficiale
- 672 de goluri
- 305 pase de gol
- 35 de trofee
Etichete: psg , fc barcelona , lionel messi , mercato , messi psg , transfer messi , transfer messi psg , plecare messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...