E sigur: Mutu, la Ajaccio! "E echipa potrivită la momentul potrivit"
22.08.2012, 12:46UPDATE 19:34 Adrian Mutu spune că abia aşteaptă să îmbrace pentru prima oară tricoul noii sale echipe, Ajaccio: "Este echipa potrivită la momentul potrivit. Am apreciat foarte mult modul în care preşedintele mi-a prezentat lucrurile, pasiunea pe care a pus-o în prezentarea proiectului şi dorinţa ca eu să vin aici.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Este o echipă de mijlocul clasamentului, un proiect interesant pentru mine şi abia aştept să fiu parte din acest proiect", a declarat internaționalul român la RMC.
UPDATE 16:20. Preşedintele clubului AC Ajaccio, Alain Orsoni, a declarat, miercuri, pentru cotidianul L'Equipe, că Adi Mutu va semna un contract pe două sezoane. "Adrian m-a sunat marţi seară pentru a-mi spune că a ajuns la o înţelegere cu Cesena şi au fost rezolvate formalităţile de reziliere. Luni el va sosi la Ajaccio. Marţi dimineaţă va efectua vizita medicală, iar marţi după-amiază va semna un contract pe două sezoane", a declarat Orsoni.
UPDATE 16:04. Mutu se va transfera la Ajaccio din postura de jucător liber de contract, după ce Cesena a anunțat rezilierea contractului internaționalului român.
Dacă transferul se va materializa, Mutu ar urma să devină coleg în Corsica cu mai mulți jucători cunoscuți din fotbalul francez. La Ajaccio este portar mexicanul Ochoa, fundașul Carl Medjani, atacantul David Gigliotti, dar și mijlocașul Johan Cavalli. Căpitanul corsicanilor este Jean-Baptiste Pierazzi.
UPDATE 15:37 Adrian Mutu a anunţat pe contul său de Twitter că luni va sosi la Ajaccio, echipă din prima ligă franceză, unde este aşteptat încă de săptămâna trecută.
"Ajaccio, vin! Voi fi în Corsica luni!!!", a scris Mutu pe Twitter în italiană.
Adrian Mutu este cu un picior în curtea grupării franceze Ajaccio! În noaptea de marți spre miercuri, fotbalistul a postat pe contul său de Twitter un element din sigla oficială a clubului din Corsica, reprezentat de un cap de maur cu o basma legată pe frunte.
În ediția de miercuri, site-ul italian topmercato.com susţine că transferul atacantului de 33 de ani la gruparea franceză este "iminent", în timp ce L'Equipe a titrat "Mutu, în sfârşit la Ajaccio?", menționând totodată că internaționalul român se află de mai multe zile la Paris în compania prietenului său, suedezul Zlatan Ibrahimovic, transferat în această vară la PSG.
Luni, preşedintele grupării Ajaccio, Alain Orsoni, a afirmat că mizează în atragerea atacantului Adrian Mutu către echipa franceză pe un salariu "acceptabil" şi pe faptul că îi oferă românului încrederea unui club de pe "o insulă primitoare".
Dacă într-adevăr Mutu va semna cu echipa din campionatul francez, acesta va câștiga cel mult jumătate din banii pe care îi avea asigurați lunar la Cesena, unde era plătit cu 150.000 de euro lunar.
Etichete: mutu cap maur ajaccio transfer , mutu ca si transferat ajaccio corsica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...