Pep Guardiola a spus cine este responsabil pentru criza lui Manchester City
articol scris de Digi Sport04.01.2025, 10:51
Pep Guardiola (53 de ani), antrenorul echipei Manchester City, a spus că se simte responsabil pentru forma dezamăgitoare a echipei sale din stagiunea curentă.
Cupa Spaniei: Deportivo Minera - Real Madrid, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Wolves - Nottingham Forest, luni, 22:00, DGS 1
"Cetățenii" au câștigat doar două din ultimele 10 meciuri în Premier League. Seria negativă a lăsat-o pe campioana în exercițiu pe locul 6 în clasament, cu 31 de puncte acumulate din 19 meciuri jucate.
- Meciul dintre Manchester City și West Ham se va juca sâmbătă, 4 ianuarie, de la ora 17:00, în direct pe Digi Sport 1, dar și în aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro, de către abonații Digi România.
Pep Guardiola: "Eu conduc acest grup de jucători și nu am reușit să-i ridic. Aceasta este realitatea."
Pep Guardiola a fost în centrul atenției, din cauza performanțelor slabe ale campioanei en-titre din Premier League. Manchester City a dominat campionatul englez pentru mai mulți ani consecutivi, iar criza "Cetățenilor" i-a luat prin surprindere pe toți fanii echipei.
Tehnicianul catalan a vorbit despre problemele întâmpinate și își asumă responsabilitatea pentru criza echipei.
"La final, când pierzi multe meciuri, antrenorul își asumă o responsabilitate foarte mare. Este ceva ce echipa are nevoie, încredere, iar eu nu am reușit să o ofer. Responsabilitatea este a mea mai întâi, nu a jucătorilor.
Natural, ei scad puțin nivelul și acest lucru este normal. S-a întâmplat un pic și sezonul trecut. Mă învinovățesc pe mine însumi. Nu este vorba de a spune, 'Oh, ce grozav este Pep', nu. Este adevărul.
Eu conduc acest grup de jucători și nu am reușit să-i ridic. Aceasta este realitatea.", a spus Pep Guardiola, conform mundodeportivo.
Pep Guardiola, în calitate de antrenor, a ajuns la al 500-lea meci în Premier League. Astfel, el a devenit primul antrenor care atinge această performanță după David Moyes, care a realizat-o cu Everton în 2013.
Înainte de a ajunge la Manchester City, cea mai lungă perioadă petrecută de Guardiola la un club a fost între 2008 și 2012, când a condus Barcelona în 247 de meciuri.
Citește și:
VIDEO cu rezumatul meciului Leicester - Manchester City 0-2:
Clasament Premier League
Etichete: manchester city , pep guardiola , video leicester manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Nicușor Dan a anunțat, duminică la Digi24, că a comandat un sondaj de opinie care a măsurat...