Ce a realizat Kylian Mbappe, după patru sezoane la PSG. ”Și-a pierdut doi ani din carieră”
articol scris de Digi Sport25.01.2024, 16:43
Kylian Mbappe (25 de ani) se află în ultimele șase luni de contract cu PSG și încă nu a anunțat ce decizie va lua.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Francezul este liber să negocieze cu orice echipă vrea și în ultima perioadă numele său a fost strâns legat Real Madrid.
Antoine Simmoneau: ”Și-a pierdut doi ani din carieră rămânând la PSG”
Antoine Simmoneau, jurnalist francez, este de părere că Mbappe ar trebui să meargă la Real Madrid pentru a putea a ajunge să fie cel mai bun fotbalist din lume.
De asemenea, jurnalistul L'Equipe a susținut că starul francez ar fi realizat că a pierdut doi ani din cariera sa în momentul în care a decis să rămână în continuare la Paris.
”Ar fi o greșeală să rămâi. Dacă vrei cu adevărat să fii numărul 1, ar trebui să mergi la Madrid. PSG a câștigat deja totul în Franța. Mbappe se află într-un campionat în care știi cine va câștiga titlul înainte de începutul competiției.
Cred că și-a dat seama că și-a pierdut doi ani din carieră rămânând la PSG în această perioadă.”, a declarat Antoine Simmoneau , jurnalist L'Equipe, potrivit as.com.
Kylian Mbappe s-a decis și vrea să semneze cu Real Madrid
Bild, citat de Mundo Deportivo, scrie că superstarul francez a început deja discuțiile cu Real Madrid în privința detaliilor contractului.
Kylian Mbappe are încasări uriașe la PSG, care ajung la 100 de milioane de euro pe an, dar este dispus să accepte un salariu mai ”mic” pentru a juca la Real Madrid.
În discuțiile purtate cu cei de la Real Madrid, Kylian Mbappe ar fi transmis că vrea un salariu anual de 70 de milioane de euro. Suma este considerată prea mare de spanioli, iar negocierile continuă.
Etichete: real madrid , psg , transfer , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...