Au trecut la un alt nivel! Unai Emery încearcă să-l convingă pe Mbappe să vină la PSG
11.07.2017, 09:38PSG nu renunță la transferul lui Kylian Mbappe și încearcă prin orice metodă să-l transfere pe starul lui AS Monaco.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fosta campioană a Franței a trecut la un alt nivel, iar la negocierile pentru Mbappe a participat chiar antrenorul celor de la PSG, Unai Emery.
"Tehnicianul încearcă să fie omul care să încline balanța definitiv", susțin jurnaliștii de la L'Equipe, după ce Nasser Al-Khelaifi (președintele lui PSG) și Antero Henrique (directorul sportiv) participaseră inițial la negocieri.
Cu 15 goluri în 29 de meciuri în Ligue 1 în sezonul recent încheiat, Mbappe (18 ani) a fost al doilea marcator al lui AS Monaco și a contribuit din plin la câștigarea titlului. Cu această performanță, formația din Principat a pus capăt dominației lui PSG, care fusese campioană 4 ani la rând.
Pe lângă un eventual transfer la o super echipă din Europa, francezul este aproape să semneze o ințelegere care îi va aduce din partea celor de la Adidas nu mai puțin de 5 milioane de euro în fiecare an. Asta în condițiile în care cel mai bine plătit jucător al firmei germane este un alt francez, Paul Pogba. Jucătorul de la Manchester United primește "doar" 3,5 milioane de euro pe an.
58 de meciuri a jucat Mbappe la Monaco.
27 de goluri a marcat Mbappe la Monaco.
16 pase de gol are Mbappe în tricoul campioanei Franței.
35 de milioane de euro este cota de piață a lui Mbappe.
Etichete: mbappe transfer psg , mbappe monaco goluri , plecare mbappe fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...