PSG nu cedează! Mișcarea făcută, după ce a fost obligată să îi plătească 55.000.000€ lui Kylian Mbappe
articol scris de Digi Sport14.11.2024, 14:31
Clubul Paris Saint-Germain a înaintat un apel către Comitetul executiv al Federaţiei franceze de fotbal (FFF) contra datoriei de 55 milioane euro reclamată de fostul său atacant Kylian Mbappe, scrie L'Equipe.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Această contestaţie, care nu a fost încă admisă şi care are puţine şanse de reuşită, intervine la 20 de zile după ce Liga profesionistă franceză (LFP) a respins apelul lui PSG şi a obligat clubul să plătească actualului atacant de la Real Madrid cele 55 de milioane datorate.
PSG vrea să amâne cât mai mult plata datoriei către Kylian Mbappe
Potrivit L'Equipe, clubul condus de Nasser Al-Khelaifi nu-şi pune prea multe speranţe în acest recurs şi speră ca, pe termen lung, disputa să fie soluţionată în tribunalele de drept civil.
Kylian Mbappe cere plata unei sume de 55 de milioane de euro care include ultima treime dintr-o primă de instalare (36 de milioane de euro brut), salariul pe lunile aprilie, mai, iunie, precum şi o primă de etică pe aceste trei luni.
La începutul anului, înaintea deciziei lui Mbappe de a pleca de la PSG, cele două părţi au afirmat că atacantul a renunţat la o parte din primele sale în urma unui acord verbal încheiat cu clubul francez în august 2023, după ce el fusese exclus din lot timp de o lună.
Tabăra lui Mbappe consideră, la rândul său, că acest acord, într-o perioadă în care jucătorul exclus din lot era sub presiune, nu a fost semnat şi este deci nul, potrivit Agerpres.
Etichete: real madrid , psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...