Didier Deschamps, afectat de moartea tatălui său. Explicațiile selecționerului Franței după eșecul cu Croația
articol scris de Digi Sport14.06.2022, 12:26
Franța a suferit prima înfrângere din istorie în fața Croației, scor 0-1, pe arena Stade de France, în grupa A4 din Liga Națiunilor 2022-2023, în direct pe Digi Sport 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Franța riscă să retrogradeze în al doilea eșalon din Liga Națiunilor
Căpitanul Croației, Luka Modric (36 de ani), a înscris din penalty în minutul 5.
Confruntarea a fost reeditarea finalei Cupei Mondiale din 2018, când Franța s-a impus cu 4-2, la Moscova.
Franţa, deţinătoarea titlului în Liga Naţiunilor, are un debut slab în actuala ediţie a competiţiei, cu două egaluri şi două eşecuri, fiind pe ultimul loc în grupă.
Selecționerul francez Didier Deschamps a declarat că a fost puternic afectat de moartea tatălui său și n-a avut energia necesară pentru a-și motiva jucătorii. Tatăl lui Didier Deschamps, Pierre, a murit pe 31 mai.
“Da, o să am o vacanţă proastă, dar aşa ar fi fost chiar dacă am fi câştigat toate cele patru meciuri. Este un moment prost pentru mine, se poate întâmpla. Dar, în orice caz, trebuie să accepţi şi să apreciezi când sunt momente foarte bune. Fotbalul este fotbal, poți să pierzi, nu mai este nimic care să mă enerveze, trebuie să accepţi şi să te asiguri că te întorci pe drumul cel bun.
Ne-au lipsit energia și caracterul astăzi. Eu n-am avut puterea și energia obișnuite, pentru a le transmite jucătorilor. Ne-a lipsit forța colectivă. Nu vreau să critic jucătorii.
Nu sunt îngrijorat. Voi reflecta la această perioadă proastă pentru noi. Nu este momentul pentru scuze și semne de întrebare. Trebuie să revenim mai puternici și pregătiți pentru meciurile următoare, din septembrie”, a spus Deschamps, la conferinţa de presă.
- La Cupa Mondială din Qatar 2022 (21 noiembrie - 18 decembrie), Franța va juca în grupa D, alături de Australia, Danemarca și Tunisia.
Etichete: franta , didier deschamps , croatia , deschamps , franta croatia , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...