Video Dinamo contestă arbitrajul! "Câinii" ies la atac și se declară public dezavantajați
articol scris de Digi Sport28.10.2022, 15:22
Dinamo a remizat în ultima etapă a ligii secunde, 0-0, cu CSM Slatina, partidă pe care elevii lui Ovidiu Burcă au controlat-o.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Câinii" au cerut un de două ori lovitură de la 11 metri, inclusiv la ultima fază a partidei, dar arbitrul a rămas impasibil.
Dinamo contestă arbitrajul
La o zi după meci, Vlad Iacob, administratorul special al clubului, iese la atac prin intermediul unui comunicat emis pe Facebook. Oficialul lui Dinamo acuză arbitrajul din ultimele două etape și spune că trupa lui Ovidiu Burcă a fost dezavantajată.
"Clubul Dinamo 1948 București, prin administratorul special Vlad Iacob, precizează prin intermediul paginilor oficiale de Facebook și Instagram următoarele:
În timpul meciului Metaloglobus București vs Dinamo 1948 București (Liga 2, etapa a 11-a), din 22 octombrie 2022, am constatat că integritatea fizică a jucătorilor noștri a fost pusă în pericol în repetate rânduri.
În conformitate cu articolul 12.1 al IFAB (International Football Association Board), respectiv 'utilizarea excesivă a forței este atunci când un jucător depășește utilizarea necesară a forței și/sau pune în pericol siguranța unui adversar și trebuie eliminat', considerăm că arbitrul Robert Avram din Pitești ar fi trebuit să acorde două cartonașe roșii jucătorilor echipei Metaloglobus București.
Mai întâi, în minutul 66, Deniz Giafer a fost lovit cu cotul în arcadă de Dragoș Huiban (Metaloglobus, numărul 11), fiind scos temporar din teren pentru oprirea hemoragiei. În mod regretabil, arbitrul a sancționat lovirea în plină figură doar cu cartonaș galben și nu a revenit asupra deciziei sale, pentru a acorda cartonașul roșu, nici după ce a observat sângerarea puternică provocată jucătorului nostru.
Două minute mai târziu, Antonio Bordușanu a fost accidentat extrem de grav de Robert Neacșu (Metaloglobus, numărul 22) și, din păcate, arbitrul nu a dictat nici măcar fault într-o fază urmată de ruptură de ligamente încrucișate și menisc pentru jucătorul nostru. O accidentare gravă pentru Antonio Bordușanu, indisponibil pentru următoarele 7-8 luni!
În timpul partidei Dinamo 1948 București vs CSM Slatina (Liga 2, etapa a 12-a), din 27 octombrie 2022, condusă de arbitrul Vlad Baban din Iași, am constatat, din nou, greșeli grave de arbitraj împotriva echipei noastre. Pe lângă multiplele dueluri fără minge trecute neobservate, în care jucătorii noștri au fost faultați, arbitrul nu a acordat o lovitură de pedeapsă pentru Dinamo 1948 București în minutul 90+4 și a dictat, în mod eronat, lovitură de la colțul terenului.
În ciuda faptului că intervenția portarului Ionuț Pop de la CSM Slatina a fost evident întârziată și că acesta nu a atins mingea, centralul putea constata că direcția balonului a fost schimbată în mod clar de către atacantul dinamovist Alexandru Pop.
Lovitura aplicată lui Alexandru Pop nu a fost în suprafața careului mic și s-a soldat cu o hemoragie la nivelul nasului jucătorului nostru. Din nou, arbitrul putea constata hemoragia și putea reveni la scurt timp asupra deciziei eronate, însă nu a făcut-o.
Constatăm aceste erori regretabile comise împotriva echipei noastre în două etape consecutive în Liga 2 și sperăm că acestea reprezintă doar simple greșeli.
În numele tuturor dinamoviștilor, nu ne-am pierdut speranța că, în următoarele etape rămase de disputat, vom beneficia de un arbitraj echitabil și echidistant, în conformitate cu regulamentul și cu spiritul jocului de fotbal", stă scris în comunicatul de presă emis pe Facebook de clubul Dinamo.
VIDEO cu fazele incriminate de Dinamo la meciul cu Metaloglobus:
VIDEO cu faza din minutul 94 a partidei cu CSM Slatina:
Etichete: arbitraj , probleme , csm slatina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...