Zeljko Kopic, pregătit de ”meciul sezonului” pentru Dinamo! 3 fotbaliști sunt în afara lotului
articol scris de Digi Sport11.05.2024, 16:24
Dinamo se pregătește de cel mai important meci al sezonului 2023/2024 al SuperLigii României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cu doar o etapă rămasă, echipa din ”Ștefan cel Mare” se află pe loc direct retrogradabil și are nevoie de o minune pentru a se salva.
Zeljko Kopic: ”Responsabilitatea este mare, știu cât am oferit”
Duminică, de la ora 21:30, Dinamo o întâlnește pe UTA, în cadrul etapei a 9-a a play-out-ului SuperLigii. Meciul de pe ”Arcul de Triumf” va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, în format Live Video pe digisport.ro, dar și din Aplicația Digi Sport.
Prezent la conferința de presă premergătoare partidei contra ”Bătrânei Doamne”, Zeljko Kopic a anunțat că echipa e pregătită și e gata să învingă.
Mai mult, tehnicianul croat a dezvăluit că nu se va putea baza pe trei fotbaliști din lot: Edgar Ie, Darko Valkovski și Astrit Slemani.
”Pentru noi, e important să fim pregătiți mâine, să dăm totul, să luptăm pentru toate punctele puse în joc. Nu ne gândim la calcule, ne-am concentrat pe pregătirea meciului. Edgar Ie și Selmani sunt indisponibili, Astrit s-a și operat ieri, totul decurge bine pentru el, Velkovski este și el indisponibil, restul sunt pregătiți de joc. Vom discuta mai multe după meci, acum focusul este pentru meciul de mâine.
UTA a făcut un play-out incredibil, au marcat mult și merită să fie în fruntea clasamentului, practică un fotbal foarte bun.În multe meciuri noi am fost foarte aproape, să avem mai multe puncte, dar aceasta este situația, nu mai putem discuta despre ce am ratat, cum am primit golurile, este greu și ce am spus, doar o parte din aceste puncte meritate ne-ar fi adus într-o situație mult mai bună, dar nu suntem.
Suporterii trăiesc pentru club, vor să vadă un club care joacă bine, acest sezon a fost dezamăgitor, am avut o perioadă bună în care am jucat bine, energia în jurul echipei era excelentă, dar am pierdut momentului, îi înțeleg și pe suporteri, normal.
După meciul cu UTA, vom avea timp de analizat, dacă se încheie sezonul, am avut și o perioada de îmbunătățiri în jurul echipei, a clubului, era o atmosferă excelentă, dar am pierdut totul în urmă rezultatelor, acum trebuie să fim concentrați pe meciul de mâine.
Mâine toate echipele trebuie să joace, noi trebuie să ne facem datoria, nu a spus nimeni că va fi ușor, UTA este o echipă puternică, au încredere, va fi un meci foarte greu. Nu am jucat rău în multe momente, nu am câștigat, dar îți poți crește nivelul încrederii doar dacă reușești să câștigi. Am discutat cu jucătorii despre concentrare, pregătire, doar asta putem face, să lucrăm mai bine și să avem reacții mai bune.
Responsabilitatea este mare, știu cât am oferit, când ai pierdut puncte cum am făcut-o noi, dar să ne facem datoria mâine și apoi avem timp să analizăm”, a spus Zeljko Kopic.
Clasamentul din play-out
Etichete: dinamo , superliga , dinamo retrogradare , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...