VIDEO Dudu Georgescu a fost numit preşedintele Fundaţiei Dinamo Evolution
09.04.2014, 14:21Fostul atacant Dudu Georgescu a fost numit preşedinte al Fundaţiei Dinamo Evolution, a anunţat Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar al lui Dinamo, în cadrul unei conferinţe de presă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
''Lansăm această fundaţie, cu două scopuri. În primul rând, se va ocupa de istoria dinamovistă, aici intră legendele clubului, dar şi muzeul pe care îl deschidem în luna mai. Pe de altă parte, fundaţia se va ocupa de viitor, de centrul de copii şi juniori. Dudu Georgescu se va ocupa, printre altele, de îmbunătăţirea relaţiilor cu gloriile clubului dinamovist. Cine nu are istorie, nu are nici viitor'', a spus Negoiţă.
Vizibil emoţionat, Dudu Georgescu a declarat jurnaliştilor: ''Sunt foarte onorat să pun umărul la acest proiect. Doresc pentru Dinamo Bucureşti un parcurs cât mai bun şi să revină acolo sus, unde a fost. Dinamo să redevină numărul 1''.
Întrebat care este cel mai frumos gol de care îşi aduce aminte, Dudu Georgescu a răspuns: ''Au fost multe goluri frumoase în cariera mea. Cel mai important? Să spunem golul în jocul cu Inter, sau cel marcat pentru echipa naţională a României, în jocul cu Scoţia''.
Dudu Georgescu este golgheterul all-time al primului eşalon fotbalistic, cu 252 de goluri.
După conferinţa de presă, Dudu Georgescu a primi un apartament cu 3 camere, mobilat şi utilat. Ionuţ Negoiţă i-a oferit fostului fotbalist cheile de la noua sa locuinţă. ''Nu am cuvinte'', a fost reacţia lui Dudu Georgescu.
Etichete: dinamo , dudu georgescu , dudu georgescu dinamo , dinamo evolution , fundatie dinamo , fundatie dudu georgescu dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...