VIDEO Dinu Gheorghe: “Am jucat prost, nu puteam obține mai mult azi!”
28.02.2014, 23:21La finalul meciului pe care Astra l-a pierdut la Cluj, contra celor de la “U” (0-1), Dinu Gheorghe a fost marcat de eșecul echipei sale. Președintele formației din Giurgiu a fost extrem de critic la adresa jucătorilor din lotul lui Daniel Isăilă, spunând lansând totodată și o amenințare voalată la adresa tehnicianului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
“La cum am jucat azi, nu puteam spera la mai mult! Am făcut un joc slab și urmează să analizăm să vedem ce anume nu merge. Un lucru e sigur, am început prost această a doua parte a campionatului! Chiar dacă am învins-o cu 3-0 pe Corona Brașov în prima etapă din 2014, nici atunci nu am jucat cum trebuia.
Îi acordăm mai departe credit lui Isăilă, dar e clar că trebuie să facem ceva pentru a schimba jocul, deoarece dezamăgim prea multă lume și nu e în regulă acest lucru.
Matematic mai avem șanse la titlu, dar după un asemenea joc aș fi penibil să vorbesc despre asta. Yoda a fost schimbat deoarece a fost introdus să joace ceva și el a făcut altceva. De Budescu n-am ce să spun, întrebați-l pe el cum a jucat”, a spus Dinu Gheorghe.
Etichete: video dinu gheorghe , video dinu gheorghe am jucat prost nu puteam obtine ceva , dinu gheorghe presedinte astra giurgiu , video universitatea cluj - astra 1-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...