VIDEO Daniel Stanciu le taie elanul dinamoviștilor: "Mai avem câteva luni până lucrurile intră în normal"
07.01.2015, 20:52În cursul unei conferințe de presă de miercuri, Dinamo și-a anunțat noul staff cu care va pleca la drum în 2015. Noul manager general este Daniel Stanciu, noul antrenor a fost prezentat Mihai Teja, în timp managerul sportiv este Ionel Dănciulescu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Prezent în cadrul emisiunii "Digi Sport Special", Daniel Stanciu a vorbit despre noul proiect al trupei din Ștefan Cel Mare:
"Dinamo este unul dintre cele mai importante cluburi din România, un brand. Un club la care suporterii așteaptă foarte multe, după această perioadă mai puțin fastă.
Aceasta nu a fost explicată foarte bine. Dinamo avea o datorie de 17 milioane de euro. Intrarea în insolvență s-a făcut corect și acum este la o distanță de câteva luni să intre pe făgașul normal și să reînceapă de la 0.", a declarat Stanciu.
Noul conducător al lui Dinamo știe cum a avut succes la celelalte cluburi pe la care a activat în Liga 1: "Acolo unde am fost, m-am dedicat în totalitate. Faptul că am avut succes pe la echipele la care am fost s-a datorat faptului că am fost mereu implicat."
Cu toate că relația dintre cei doi nu este cea mai strânsă, Stanciu a avut cuvinte de laudă la adresa lui Constantin Anghelache:
"La Dinamo există oameni extraordinari. Din punct de vedere administrativ s-au făcut lucruri corecte și bune, iar domnul Anghelache a avut un rol important în ceea ce s-a făcut până acum. Dinamo era în pragul desființării. Nu poți să negi lucrurile bune care s-au făcut.", a conchis noul manager general al "câinilor".
Etichete: daniel stanciu , dinamo insolventa , mihai teja , stanciu dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...