Exclusiv A spus că Dinamo are buget de 10 milioane de euro și l-a forțat pe Nicolescu să trimită un mesaj în direct. Replica primită
articol scris de Digi Sport03.11.2024, 11:51
Daniel Stanciu (49 de ani), directorul executiv al lui FC Argeș, a spus, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Matinal, care ar fi bugetul lui Dinamo în acest sezon, după care a primit o replică din partea lui Andrei Nicolescu, administratotul special al ”Câinilor”.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Nicolescu, răspuns pentru Stanciu după ce a spus că Dinamo are buget de 10 milioane de euro
La un moment dat, Stanciu a precizat că Dinamo are un buget în valoare de 10 milioane de euro. După câteva minute, a primit o replică în direct din partea lui Nicolescu.
Oficialul dinamoviștilor a transmis un mesaj prin intermediul realizatorului emisiunii, Viorel Grigoroiu.
”Ne scrie domnul Andrei Nicolescu. Răspuns pentru Daniel Stanciu. Bugetul de salarii e mult sub U Cluj, CFR, FCSB, Rapid, Craiova și sub Sepsi.
Cred că și sub UTA și, probabil, similar cu cel al Petrolului.
Iar dintre cele care se bat (n.r. - la playoff), avem un buget peste al Farului și al Oțelului”, a fost mesajul trimis în direct moderatorului emisiunii Viorel Grigoroiu.
”Venituri de 3 milioane de euro în 2023”
După ce a ascultat, Stanciu și-a nuanțat afirmația.
”Bugetul de cheltuieli e diferit de cel de venituri. Bugetul de salarii, legat strict de jucători, poate să difere. Dinamo are însă cheltuieli mult mai mari decât are Petrolul sau Sepsi.
M-am uitat eu pe anul 2023, și am văzut că aveau venituri de trei milioane de euro, deci s-ar putea să nu fie 10 milioane de euro, să fie 8. Poate am exagerat eu.
Important este că sunt bani la Dinamo și nu este ceva rău.
Vorbesc de bugetul de venituri și de cheltuieli”, a adăugat Stanciu.
VIDEO cu rezumatul partidei Dinamo - UTA
Etichete: daniel stanciu , buget dinamo , andrei nicolescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...