Victor Pițurcă, înjurat fără oprire de fanii FCSB-ului! L-au ”taxat” pentru că e de partea Armatei în conflictul cu Gigi
22.12.2019, 21:53La partida dintre FCSB și Universitatea Craiova, de pe Arena Națională, Victor Pițurcă a fost înjurat fără oprire de fanii echipei gazdă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tehnicianul oltenilor a fost luat în colimator de suporterii FCSB-ului prezenți la meci, care și-au amintit că ”Piți” susține Armata în conflictul CSA cu Gigi Becali. 13.200 de spectatori au asistat la jocul dintre cele două echipe.
Pițurcă e printre cei care au criticat mereu strategia lui Gigi Becali. Fostul selecționer a susținut dintotdeauna că FCSB nu e adevărata Steaua. ”FCSB este o echipă mai nou înființată”, a spus antrenorul Craiovei în numeroase rânduri.
Antrenorul din Bănie n-a suportat înjurăturile venite din tribună și, exasperat, le-a transmis oamenilor de pază că e jignit de spectatori.
Video cu Pițurcă spunându-le oamenilor de la pază că e înjurat de spectatori
Victor Pițurcă a fost aproape să se implice în proiectul fotbalistic al Armatei
De altfel, Pițurcă a fost în discuții să se implice în proiectul fotbalistic al Armatei, înainte să revină în Liga 1, pe banca Universității.
Victor Pițurcă are un trecut bogat la Steaua. El a jucat pentru echipa bucureșteană timp de șase ani, din 1983 până în 1989, perioadă în care a cucerit cinci titluri naționale, Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei.
Ca antrenor, ”Piți” a pregătit-o pe Steaua în patru rânduri. A câștigat un titlu, o cupă și o supercupă cu gruparea bucureșteană.
Etichete: arena nationala , victor piturca , fcsb craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...