Video Veşti bune pentru Dică. Jucătorii eligibili pentru regula U21 au impresionat la primul amical
30.06.2017, 19:31FCSB a început seria amicalelor din această vară cu dreptul: vicecampioana a câştigat cu 7-0 în faţa lui Team Regio, o echipă formată din jucători fără contract, însă vestea cu adevărat bună pentru Nicolae Dică o reprezintă prestaţiile jucătorilor eligibili pentru regula U21.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali a sperat să rezolve transferurile lui Dragoş Nedelcu şi Florinel Coman, de la Viitorul, tocmai în ideea de a avea cel puţin un jucător care să respecte norma introdusă anul trecut şi care să fie pregătit să joace titular la o echipă cu pretenţii. Soluţia de rezervă o reprezenta Olimpiu Moruţan, de la FC Botoşani.
În cele din urmă, niciunul dintre aceste posibile transferuri nu s-a concretizat, astfel că roş-albaştrii s-au orientat spre jucătorii din propria curte. Astfel, Becali a anunţat că Dennis Man va fi fotbalistul U21 pe care Dică îl va titulariza în noul sezon.
"Suntem acoperiți pentru jucătorul U21. Îl avem pe Dennis Man. Mihai Stoica şi Nicolae Dică spun că Man e peste Florinel Coman şi peste toţi de vârsta lui. O să vedem în acest an, pentru că acesta va fi primul sezon când va juca", a spus patronul vicecampioanei.
La rândul său, directorul sportiv Mihai Stoica a dat asigurări că FCSB are soluţii pentru respectarea regulii U21.
"La ora actuală, avem trei jucători care se luptă pentru o poziţie de titular în Liga 1 jucând pe acelaşi post. Este vorba despre Dennis Man, de Mihalcea şi de Benzar. Aceşti jucători, chiar dacă sunt de profiluri diferite, vor ocupa o singură poziţie. Nu se caută un alt jucător, pentru că nu considerăm că e nevoie", a precizat oficialul, la plecarea echipei spre Olanda.
Cei trei jucători nominalizaţi de Mihai Stoica s-au remarcat în primul amical al verii. Man a fost titular şi a rămas pe teren până la pauză. Timp suficient pentru a pasa decisiv la al doilea gol marcat de Harlem Gnohere, după ce a participat şi la faza primei reuşite a francezului.
"Încerc mereu să-mi fac treaba cât mai bine, când apelează Mister la mine. Vom vedea ce va fi în continuare. De fiecare dată când mă va folosi eu voi încerca să dau totul pe teren pentru a-mi ajuta echipa", a declarat fostu atacant de la UTA, la finalul partidei.
La rândul lor, Daniel Benzar şi Vlad Mihalcea, folosiţi în repriza a doua nu au dezamăgit, marcând ultimele două goluri ale echipei lui Dică. Fratele fundaşului dreapta de la Viitorul a punctat pentru 6-0, după o fază superbă, apoi i-a oferit assist-ul lui Mihalcea, care a stabilit rezultatul final.
VIDEO: Rezumat FCSB - Team Regio 7-0
În primul sezon la FCSB, Dennis Man a evoluat în 9 meciuri, în toate competiţiile, şi a marcat un singur gol.
Vlad Mihalcea are avantajul de a fi deja cunoscut de Nicolae Dică. Actualul antrenor al roş-albaştrilor a fost secundul lui Mirel Rădoi, cel care l-a promovat pe mijlocaşul de 18 ani. Totuşi, în ultima stagiune, cu Laurenţiu Reghecampf pe bancă, puştiul considerat o mare speranţă a fost folosit doar 8 minute în Liga 1, într-un succes la limită în faţa Concordiei Chiajna (1-0), în august anul trecut.
În fine, Daniel Benzar reprezintă mai curând un pariu. Transferat în 2015, de la LPS Banatul, fotbalistul de 19 ani a evoluat în ultimele două sezoane sub formă de împrumut în liga a doua, la Academica Clinceni, pentru care a marcat 8 goluri în 41 de prezenţe.
Etichete: video , nicolae dica , mihai stoica , gigi becali , vlad mihalcea , fcsb , daniel benzar , dennis man , team regio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...