UEFA a dictat, iar CCA a executat. O nouă regulă va fi introdusă în noul sezon din SuperLiga
articol scris de Digi Sport08.07.2024, 17:34
La doar câteva zile după ce Roberto Rosetti, directorul Comisiei de Arbitri din cadrul UEFA, a anunțat că o nouă regulă ar putea fi introdusă în SuperLiga României, Comisia Centrală a Arbitrilor a făcut un anunț oficial.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Concret, Rosetti a spus că își dorește ca în toate campionatele din Europa să fie introdusă regula dialogului dintre arbitri și numai căpitanii de echipe, pentru explicarea deciziilor luate cu ajutorul tehnologiei VAR.
Kyros Vassaras a explicat de ce arbitrul va discuta doar cu căpitanii despre deciziile din timpul jocului
Noua ediție a SuperLigii va începe pe 13 iulie 2024, iar înanintea debutului noului sezon, arbitrii din România au participat la seminarele de vară, unde membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) au transmis noile instrucțiuni care vor urma să fie aplicate.
Printre cele mai importante instrucțiuni se numără reglementările privind comunicarea pe teren, care ar urma să aibă loc doar între arbitru și căpitanul echipei, precum și poziționarea mingii și abaterile în timpul executării loviturilor de pedeapsă.
“Explicarea unei decizii cu până la 22 de jucători care hărțuiesc arbitrul creează o imagine foarte proastă fotbalului. Responsabilitatea trebuie împărțită între arbitri și căpitani pentru a putea proteja imaginea jocului.
Acesta este motivul pentru care solicităm tuturor echipelor să se asigure că singurul jucător care vorbește cu arbitrul este căpitanul echipei.” a precizat Kyros Vassaras, președintele CCA, potrivit frf.ro.
Noile instrucțiuni privind poziționarea mingii și abaterile în timpul executării loviturilor de pedeapsă
- Poziționarea mingii:
Mingea trebuie să fie statică, atingând sau fiind în centrul punctului de pedeapsă, iar stâlpii porții, bara transversală și plasa porții nu trebuie să se miște. O parte a mingii trebuie să atingă sau să nu depășească centrul punctului de pedeapsă (la fel cum mingea trebuie să se afle în interiorul arcului de cerc la o lovitură de la colț).
- Abateri în timpul executării loviturilor de pedeapsă:
Intrarea în suprafața de pedeapsă a unui jucător poate dificil de detectat și gestionat, mai ales la nivelul ligilor inferioare. Această situație poate fi ușor identificată de către arbitrul asistent pentru analiza video (arbitru VAR), iar dacă Legea 14 ar fi aplicată strict, majoritatea loviturilor de pedeapsă ar trebui repetate. Deoarece intrarea în suprafața de pedeapsă rareori are un efect asupra rezultatului loviturii de pedeapsă (doar dacă mingea revine în joc), aceleași principiu trebuie aplicat și intrării jucătorilor în suprafața de pedeapsă ca și în cazul încălcării Legii 14 de către portari va fi sancționat doar dacă abaterea sa are impact.
- Un coechipier al portarului este sancționat pentru intrarea în suprafața de pedeapsa doar dacă:
Intrarea în suprafața de pedeapsă are un impact clar asupra executantului, sau jucătorul care intră în suprafața de pedeapsă joacă mingea sau atacă un adversar în încercarea de a intra în posesia mingii și oprește adversarii să înscrie un gol, sau încercarea acestora de a înscrie sau crearea unei situații clare de înscriere a unui gol. Dacă nu se înscrie un gol lovitura va fi repetată.
- Un coechipier al executantului este sancționat pentru intrarea în suprafața de pedeapsă doar dacă:
Intrarea în suprafața de pedeapsă are un impact clar asupra portarului, sau jucătorul care intră în suprafața de pedeapsă joacă mingea sau atacă un adversar în încercarea de a intra în posesia mingii iar apoi înscrie un gol, încearcă să înscrie sau creează o situație clară de înscriere a unui gol. Dacă nu se înscrie un gol, în acest caz se acordă o lovitură liberă indirectă în favoarea echipei în apărare, din locul în care jucătorul atacant a pătruns în suprafața de pedeapsă.
Etichete: arbitru , cca , kyros vassaras , regula
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...