Turcii, surprinşi de interesul lui Manchester City pentru Florinel Coman: "Euro Under 21 l-a maturizat"
05.11.2019, 11:14Marius Şumudică a dezvăluit că şi turcii au fost miraţi după apariţia ştirii conform căreia Manchester City ar fi interesată de atacantul FCSB-ului, Florinel Coman.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am un analist la club, a văzut ştirea cu Coman şi m-a întrebat cine este, după ce a văzut că este dorit de Manchester City. I-am spus că este un fotbalist bun", a declarat Şumudică, la "Digi Sport Matinal".
Florinel Coman, golgheterul FCSB-ului în acest sezon
Antrenorul lui Gaziantep e convins că fotbalistul în vârstă de 21 de ani a "explodat" după evoluţiile de la Europeanul de tineret, din Italia şi San Marino, unde România a ajuns până în semifinale.
"Pe Coman l-a ajutat mult ce a făcut la Under 21. Dacă nu avea acel turneu final cu Rădoi nu putea să crească atât de mult. Europeanul l-a maturizat, l-a responsabilizat, l-a făcut să tragă tare", a mai spus antrenorul român.
Coman a marcat două goluri la Europeanul de tineret, ambele în victoria cu 4-2 contra Angliei.
Florinel Coman este golgheterul FCSB-ului în acest sezon, cu şase goluri în 12 meciuri de campionat.
Coman are opt reuşite în 21 de partide în actuala stagiune, în toate competiţiile.
3,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Florinel Coman, potrivit transfermarkt.de
Etichete: manchester city , marius sumudica , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...