Suma impresionantă investită de Becali pentru viitor. FCSB intră în rândul marilor cluburi
05.11.2017, 13:46FCSB este gata să devină un concurent serios pentru Academia Hagi și pentru Dinamo, care în acest moment domină competițiile dedicate fotbaliștilor tineri. Bucureștenii se gândesc tot mai mult la viitorul lor și Gigi Becali este gata să investească masiv pentru a pune la punct un adevărat "laborator" pentru tinerii jucători.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În acest sezon, FCSB și-a asigurat 6,78 milioane de euro, în urma participării în Europa League, competiție unde a obținut calificarea în 16-imile de finală, după 1-1 cu Hapoel Be'er Sheva (DETALII), cu două meciuri înainte de finalul fazei grupelor. Pe lângă această sumă, roș-albaștrii vor mai încasa încă două milioane de euro din market pool.
Patronul vicecampioanei României va redirecționa o parte din bani pentru viitorul clubului, după cum anunță Gazeta, care a precizat că șeful centrului de copii și juniori va pleca în străinătate pentru a face o selecție de tineri jucători pe care urmează să îi aducă la București.
700.000 de euro a investit Becali pentru noua Academie.
"Vasile Geambazi mi-a arătat ce se doreşte la Berceni. Este ceva extraordinar, cu condiţii de cazare, de antrenament, de şcoală, de tot ce e nevoie", a explicat Massimo Pedrazzini, noul coordonator al Academiei FCSB, la Digi Sport Matinal.
Mai mult decât antrenamente, jucătorii vor face şi şcoală, în Comuna Berceni. Sunt luaţi cu microbuzele şi duşi la şcoală, iar după ore, înapoi la cantonament.
"La finalul implementării proiectului vor exista condiţii precum la cele mai importante Academii din Europa. Încă de acum avem peste 40 de copii care locuiesc la Academie. Avem psiholog, pedagog, camere cu toate condiţiile, restaurant, iar foarte curând va fi gata şi o sală de forţă pentru copii. Totul este separat de cantonamentul echipei mari, care este în aceeaşi incintă", a mai spus Pedrazzini.
Cu facilităţile existente, la Berceni se pot antrena 4 grupe de copii, dar cantonamentul se va dezvolta pentru a putea oferi condiţii celor 11 grupe, câte va avea Academia.
În plus, va exista şi posibilitatea să vină şi echipe din străinătate care vor să facă în România cantonament pentru a întâlni echipe locale.
Gigi Becali i-a cerut lui Geambazi să gândească şi un proiect rezidenţial unde să fie construite locuinţe în care să stea jucătorii de la prima echipă. Aşa ar fi mult mai simplu pentru antrenamente. Man, Budescu, Alibec şi ceilalţi nu ar mai fi nevoiţi să treacă prin aglomeraţia din Bucureşti ca să ajungă la baza din apropierea uzinei IMGB.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: fcsb academie , academia fcsb , becali investitie , investitii fcsb , investitii fcsb academie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...