Steaua nu a pierdut în Liga 1, după meciurile naționalei
24.03.2013, 21:21Selecționerul Victor Pițurcă s-a bazat pe jucătorii de la Steaua pentru a forma scheletul echipei naționale a României, încă de la începutul campaniei de calificare la Campionatul Mondial din 2014, iar "roș-albaștrilor" le convine de minune.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Pe lângă banii pe care îi primește de la Federație pentru jucătorii convocați, clubul are de câștigat și pe plan sportiv, iar cifrele îi dau încredere pentru meciul de la Galați, cu Oțelul. Meciul se va luca luni, 1 aprilie, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Steliștii au fost de fiecare dată prezenți în număr mare la toate cele cinci acțiuni ale tricolorilor, din septembrie până acum. Cinci a fost numărul minim de fotbaliști antrenați de Laurențiu Reghecampf, la amicalul cu Australia, urmat de singura sincopă a "roș-albaștrilor" după un meci al primei reprezentative: 0-2 pe terenul lui Ajax Amsterdam, în turul 16-imilor de finală din UEFA Europa League. Nu a contat, însă, fiindcă liderul campionatului a câștigat în retur cu același scor și s-a calificat în faza următoare, după loviturile de departajare.
Atunci când a avut șapte, opt sau nouă jucători la lotul național, Steaua a mers aproape fără greșeală după jocurile oficiale ale României, adunând două victorii și un egal în Liga 1. "Roș-albaștrii" s-au simțit cel mai bine după debutul naționalei în preliminariile Mondialului din Brazilia, când au avut șapte fotbaliști convocați pentru dubla cu Estonia și Andorra (victorii cu 2-0, respectiv 4-0). La cinci zile distanță de ultimul meci, Steaua a câștigat cu 3-0 pe terenul lui CSMS Iași.
După a doua acțiune a echipei naționale din actualul sezon competițional, a urmat un egal alb la Târgu Jiu, în derby-ul cu Pandurii, echipa care era pe val în acel moment, amenințând poziția de lider a Stelei. "Roș-albaștrii" au avut nouă jucători la lot pentru dubla cu Turcia (victorie cu 1-0) și Olanda (4-1).
Amicalul cu Belgia, câștigat cu 2-1, a fost ultima acțiune din 2012 a echipei naționale, cu opt steliști în lot. La patru zile distanță, echipa lui Laurențiu Reghecampf câștiga pe teren propriu cu scorul de 2-1, contra nou promovatei CS Turnu Severin.
Acum, Steaua are iar nouă jucători convocați de Victor Pițurcă, la fel ca la meciul tur cu Olanda.
Oțelul - Steaua se joacă luni, 1 aprilie, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Fazele VIDEO se văd în timp REAL pe digisport.ro și pe telefonul mobil, la adresa m.digisport.ro.
Etichete: steaua , liga 1 , romania , nationala , echipa nationala , reghecampf , piturca , cm 2014 , preliminarii , steaua bucuresti , campiona mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...