Silvian Cristescu ”a desființat” arbitrajul după Universitatea Craiova - FCSB
articol scris de Digi Sport29.01.2024, 10:56
Universitatea Craiova a pierdut, pe teren propriu, în fața celor de la FCSB, scor 0-3, într-un meci din etapa a 23-a din SuperLiga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La scurt timp după încheierea partidei de pe stadionul Ion Oblemenco, un fost jucător al echipei din Bănie a susținut că arbitrii au luat mai multe decizii pro-FCSB, care au decis rezultatul final al confruntării.
Silvian Cristescu: ”La primul gol a fost Băluță în ofsaid și penalty-ul a fost inventat”
Silvian Cristescu (53 de ani), fostul mijlocaș al celor de la Universitatea Craiova, a criticat mai multe decizii luate de brigada de arbitrii condusă de Marcel Bîrsan pe parcursul partidei cu FCSB.
Concret, fostul fotbalist al oltenilor a susținut că, până la momentul acordării penalty-ului pentru FCSB, Alexandru Băluță (30 de ani), mijlocașul ”roș-albaștrilor”, s-a aflat într-o poziție de offside nesemnalizată. Ulterior, Cristescu a spus că lovitura de la 11 metri primită de formația bucureșteană în finalul primei reprize nu trebuia acordată, deoarece balonul a fost atins cu mâna de Gjoko Zajkov, după ce mingea a fost respinsă în braț din piciorul macedoneanului.
”N-a fost umilință! Dacă e să ne luăm după jocul din teren, n-a fost așa. Diferența s-a făcut la acel penalty! Dacă mingea lovește o parte a corpului și apoi mâna, e clar că nu este penalty! Arbitrul a făcut diferența în acest joc, apoi au venit și alte greșeli. Dacă marcam la început prin Mitriță, alta era situația.
La primul gol a fost Băluță în ofsaid și penalty inventat. Cu Farul am avut o lovitură de la 11 m care nu ni s-a dat. Acum diferența se face în camera VAR”, a spus Silvian Cristescu, potrivit iamSport.
Silvian Cristescu: ”FCSB nu m-a impresionat, mai poate fi prinsă”
De asemenea, Silvian Cristescu a spus că, în opinia sa, FCSB nu se poate declara încă campioană în acest sezon de SuperLiga, chair dacă între ”roș-albaștrii” și ocupanta locului secund din clasament, Rapid București, există o diferență de 11 puncte. Mai mult, fostul fotbalist al oltenilor a mărturisit că nu a rămas impresionat de jocul prestat de bucureșteni în partida de pe stadionul Ion Oblemenco.
”Băieții trebuie să se liniștească (n.r. fotbaliștii de la Universitatea Craiova). Dacă vor câștiga la Sfântu Gheorghe, atunci lucrurile se vor îndrepta. FCSB mai poate fi prinsă. Pe mine nu m-a impresionat! În teren diferența a fost făcută de Olaru, care e unul dintre cei mai buni jucători la mijlocul terenului”, a mai spus Cristescu.
În prezent, FCSB ocupă primul loc în SuperLiga, cu 50 de puncte acumulate după 23 de partide, în timp ce Universitatea Craiova se află pe locul al 5-lea al ierarhiei, cu 34 de puncte obținute după 23 de meciuri.
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - FCSB, scor 0-3
Etichete: universitatea craiova , silvian cristescu , marcel birsan , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...