Sânmărtean a dezvăluit motivul pentru care nu a semnat cu Dinamo
09.02.2017, 10:03Lucian Sânmărtean, care peste o lună (13 martie) va împlini 37 de ani, s-a aflat iarna aceasta pe lista de achiziții a celor de la Dinamo. Mijlocașul, devenit liber de contract după ce a încheiat conturile cu cei de la Pandurii, a semnat până la urmă cu arabii de la Al Taawon, echipă antrenată de Costel Gâlcă.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Ioan Andone, antrenorul roș-albilor, a spus că Sânmărtean și-ar fi dorit să joace la Dinamo, dar că oferta saudiților a fost incomparabil mai bună. Fotbalistul a oferit prima reacție pe această temă, una care o contrazice pe cea a antrenorului din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.
”Îmi doresc ca Steaua să facă performanțe și să ia campionatul. Faptul că am fost la Steaua a contat în decizia mea de a nu mă duce la Dinamo. Am avut oarecare rețineri”, a spus Sânmărtean, pentru Pro TV.
Gâlcă și Sânmărtean au mai colaborat în perioada în care tehnicianul o pregătea pe Steaua. O jumătate de sezon a evoluat mijlocașul sub comanda lui Gâlcă, prima din sezonul 2014-2015, în care Steaua a reușit să câștige titlul, Cupa României și Cupa Ligii.
Sânmărtean și-a început cariera de jucător la Bistrița și a mai jucat la Panathinaikos, Utrecht, Vaslui, Steaua, Al Ittihad și Pandurii.
Gâlcă antrenează în Arabia Saudită de la jumătatea lunii octombrie, când a semnat un contract cu Al Taawoon pe o perioadă de două sezoane, cu opțiune de prelungire pe încă unul. Un milion de dolari pe an este salariu pe care-l primește tehnicianul român.
În acest moment Al Taawon se află pe locul 7 în prima Ligă din Arabia Saudită.
17 meciuri are Sânmărtean pentru Pandurii în acest sezon de Liga 1, reușind să înscrie de două ori.
200.000 de euro este cota de piață a lui Sânmărtean, conform site-ului transfermarkt.de.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: sanmartean , lucian sanmartean , sanmartean steaua , sanmartean dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...