Video Rivalii susțin că Steaua e cea mai ajutată echipă: “Sunt mâhnit de deciziile arbitrilor”
04.04.2016, 00:25VIDEO Steaua – ASA 2-1. Campioana a revenit pe primul loc în Liga 1, având un meci mai mult disputat față de Astra, cele două fiind la egalitate de puncte. Meciul de duminică seara, din etapa a cincea a play-off-ului, a avut mai multe momente în care deciziile lui Ovidiu Hațegan au fost contestate, iar la final, Marius Șumudică, a spus că Steaua e cea mai favorizată formație în partea de sezon decisivă din această primăvară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ion Crăciunescu a analizat la Fotbal Club, pe Digi Sport 1, deciziile lui Hațegan de duminică seara, trei fiind momentele aduse în discuție. Mai întâi, în minutul 23, Mihai Pintilii a faultat din spate la mijlocul terenului, arbitrul a fluierat dar nu a acordat și cartonaș galben, care ar fi fost al doilea, ceea ce însemna, implict, eliminarea mijlocașului Stelei.
“Era de lovitură liberă directă și de al doilea cartonaș galben. Când te afli în spatele unui jucător și-i ataci picioarele din spate nu mai putem să vorbim de fără intenție, că-l vezi pe jucător în fața ta.”, a spus Crăciunescu.
Apoi a analizat lovitura de pedeapsă dictată după duelul dintră Rîpă și Ramiro Costa: “În primă instanță, Ramiro Costa pleacă cu mâna în pieptul lui Râpă. Apoi îl trage Rîpă. Se sancționează prima greșeală. Ori nu intervid eloc, ori sancționezi prima greșeală. Normal nu trebuia să dea penalty.”
În fine, fostul mare arbitru a vorbit despre o fază din minutul 77, când Tamaș îl faultează la mijlocul terenului pe Țucudean: “Tamaș îl prinde cu talpa pe picior. Un atac imprudent. E de cartonaș galben”. Discuția a apărut pentru că la Tamaș ar fi fost al doilea galben, ceea ce ar fi dus la eliminare.
VIDEO CU ANALIZA LUI ION CRĂCIUNESCU
Marius Șumudică, antrenorul Astrei, a vorbit și el despre meciul Stelei, acuzând sprijinul pe care campioana îl primește de la arbitri, în play-off: ”Steaua o echipă care a muncit până în ultimul minut. Au avut noroc la acea fază. Am rămas mâhnit de ceea ce se întâmplă cu arbitrajul. Am văzut că sunt foarte multe decizii în paly-off pro această chipă. Iar noi n-avem nicio decizie pro în acest play-off. E cea mai avantajată echipă în momentul ăsta.”
VIDEO CU DECLARAȚIA LUI ȘUMUDICĂ
Etichete: steaua arbitraje , steaua asa 2-1 video , sumudica acuze steaua , sumudica arbitraje steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...