Reacția lui Raed Arafat, după ce FCSB a evitat carantina la întoarcerea din Turcia
articol scris de Digi Sport14.01.2021, 21:54
FCSB s-a întors din Turcia, unde a efectuat un cantonament, însă formația bucureșteană a evitat carantina, în ciuda faptului că țara în care a călătorit se află pe lista galbenă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Liderul din Liga 1 ar fi completat o cerere de exceptare de la carantină, susținând că a mers în Turcia pentru a participa la o competiție. Pe lângă antrenamentele obișnuite, FCSB a anunțat astăzi că a disputat și un meci amical contra formației Antalya Kemerspor, din liga a patra turcă, în Corendon Cup.
Reacția lui Raed Arafat, după ce FCSB a evitat carantina la întoarcerea din Turcia
Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI, spune că întreaga responsabilitate cade pe umerii celor de la Direcția de Sănătate Publică și admite că există o regulă care permite excepția de la carantină pentru cei care desfășoară o "activitate profesională".
"Pentru situația asta, vorbiți cu DSP. Acolo e răspunsul, ei știu ce decizie au luat și în baza a ce. Nu îmi aduc aminte să fi sfătuit pe cineva, sunt reguli care se respectă. E o regulă care permite excepția pentru activitate profesională. Trebuie văzut dacă DSP-ul a mers pe regula asta.
Nu eu decid dacă se carantinează sau nu cineva. Personal, nu fac eu asta. Nu îmi aduc aminte să fi vorbit cu cineva de la FCSB pe tema asta, vorbiți cu DSP-ul, vă rog. Nu vreau să intru în discuția asta pentru că nu mai terminăm. DSP-ul știe exact ce s-a întâmplat", a declarat Raed Arafat, pentru sport.ro.
FCSB se află în prezent la baza de pregătire de la Berceni, unde va rămâne până înaintea meciului cu Astra Giurgiu, programat vineri, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Mihai Stoica: "Craiova a jucat amical în zona galbenă, asta nu e interesant?"
Roș-albaștrii au fost singurii care s-au pregătit în străinătate până la reluarea campionatului. Iar patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, declarase că și echipa lui ar fi vrut să plece în Antalya, dar nu a primit asigurări că nu vor exista probleme la întoarcere.
"N-am auzit să vorbiți de UTA deloc. Nu chiar toate echipele s-au antrenat în țară. În primul rând, DSP, dacă ne carantina, încălca legea. Interesați-vă, studiați legile, lăsați petițiile trimise altor instituții ale statului. Vă pierdeți vremea. Nu pot să vă dau chiar mură în gură.
Craiova a jucat în zonă galbenă în România. Așa am înțeles. E adevărat sau nu? O să spun eu. A jucat la Mogoșoaia, unde e zonă galbenă. Cu Chindia Târgoviște.
Asta nu e interesant, că o echipă din România s-a deplasat să joace în zonă galbenă? Am înțeles că au mers cu trenul, poate am fost informat greșit.
Nu cred că au avut tren special. Poate nu e adevărat, iar pentru asta îmi prezint scuzele,” a declarat Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, într-o intervenție la emisiunea Digi Sport Special.
FCSB - Astra se joacă! Reacția LPF, după revenirea bucureștenilor din Turcia
FCSB a revenit, astăzi, din cantonamentul efectuat în Turcia, iar delegația bucureștenilor a plecat la baza de pregătire din Berceni, unde va rămâne până înaintea meciului cu Astra, de mâine seară.
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a anunțat că a primit asigurări de la Valeriu Argăseală, președintele de la FCSB, că bucureștenii nu vor fi nevoiți să intre în carantină, iar meciul se va putea juca.
"Am vorbit cu președintele clubului FCSB și am primit asigurări că meciul FCSB - Astra se va juca mâine", a transmis Justin Ștefan, pentru emisiunea Liga Digi Sport.
- FCSB, liderul din Liga 1, primește vizita Astrei Giurgiu, pe Arena Națională, vineri, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Etichete: turcia , fcsb , raed arafat , dsp , carantina fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...