FCSB și Gigi Becali fac totul ca să evite carantina! Mesajul de ultimă oră primit de la Raed Arafat
articol scris de Digi Sport13.01.2021, 23:44
FCSB va reveni din Antalya, după cantonamentul de iarnă, și rămâne de văzut dacă ”roș-albaștrii” vor intra sau nu în carantină, pentru că Turcia se află pe lista galbenă în ceea ce privește pandemia de coronavirus.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB l-a contactat pe Raed Arafat. Ce răspuns a primit Gigi Becali de la șeful DSU
Oficialii liderului din Liga 1 nu-și fac griji, astfel că au pregătit în liniște meciul cu Astra, de vineri, de pe Arena Națională, în direct la Digi SPORT 1. Gigi Becali a spus că FCSB are pregătit un dosar de documente.
Dar, pentru orice eventualitate, patronul bucureștenilor se pare că l-au contactat și pe Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Arafat le-ar fi răspuns șefilor de la FCSB că nu vor întâmpina niciun fel de probleme dacă vor demonstra, prin acte, că au participat la o competiție sportivă. Doar așa nu vor intra în carantină, le-ar fi spus medicul, potrivit AS.ro.
- FCSB va juca vineri, 15 ianuarie 2021, primul meci oficial al anului, cel din etapa a 16-a, prima din retur, cu Astra, pe Arena Națională, de la 20:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și pe site, digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații RCS-RDS, precum și în format LIVE VIDEO&TEXT.
Gigi Becali, metodă de ultimă oră ca să evite carantina: ”FCSB joacă o competiție. De aia ne-am dus în Turcia!”
Finanțatorul bucureștenilor s-a apărat atunci când a fost atacat din toate pățile și a dezvăluit că FCSB va juca un amical în Turcia.
”Nu scrie în lege că trebuie să fie competiție internațională oficială. Am jucat și o competiție internațională, cu o echipă din Turcia. Astăzi. Dacă s-a închis discuția, hai s-o închidem.
Azi, FCSB joacă o competiție. Da, noi d-aia ne-am dus, ca să jucăm. Cum a jucat și Aradul. A venit în țară? Așa venim și noi. Așa scrie în lege”, a declarat miercuri Gigi Becali, la Pro X.
Omul de afaceri a continuat explicațiile: ”Noi avem acum o hârtie de la guvernul turc, cum că această zonă este izolată. Noi am stat în hotel singuri, n-a existat nicio altă persoană care să stea cu noi, avem dovadă că am purtat măști. Avem că am plecat cu charter, avem și o hârtie, și dovada că am jucat o competiție internațională”.
Gigi Becali: ”Dacă vorbim despre siguranță națională, ajungem pe tărâmuri de nebunie!”
Gigi Becali nu i-a iertat nici pe adversarii din Liga 1, care au cerut ca FCSB să intre în izolare.
”Dacă el, Popescu, de la Craiova (n.r. - Marcel Popescu), nu vreau să comentez declarația lui, că săracul.. n-ai cum. Nu pot să spun mai multe. Vă dați voi seama? Dacă vorbim despre siguranță națională, ajungem pe alte tărâmuri, de nebunie”, a spus patronul de la FCSB.
”Legea trebuie respectată în literă și în spirit. Ce înseamnă spiritul? Ea este făcută ca să aibă un scop. Țelul acestei legi este însănătoșirea și neîmbolnăvirea oamenilor. Noi ne-am dus, ne-am carantinat în Turcia, ne-am izolat, ca să nu ne îmbolnăvim. Au fost echipe care au jucat la Mogoșoaia, unde era zonă galbenă. Au jucat și fotbal și au și plecat cu vreo doi jucători pozitivi”, a mai zis Becali.
Etichete: gigi becali , fcsb turcia , fcsb astra live video , raed arafat , fcsb carantină
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...