Rapid va juca primul meci din noul sezon pe 16 iulie, cu CS Universitatea Craiova, în Cupa Ligii
30.06.2014, 15:42Rapid, care a obţinut licenţa pentru ediţia 2014-2015 a Ligii 1 printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (DETALII AICI), va juca primul meci în noul sezon, pe 16 iulie, pe teren propriu, cu CS Universitatea Craiova, în turul preliminar al Cupei Ligii.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Felix Grigore, directorul executiv al CS Universitatea Craiova, a salutat decizia TAS prin care Rapid a primit dreptul de a evolua în Liga 1 şi implicit în Cupa Ligii.
"Noi eram pregătiţi să întâlnim oricare dintre echipe pe data de 16 iulie, dar dacă Tribunalul de la Lausanne a decis să acorde licenţa Rapidului vom juca cu ei. Noi ne bucurăm pentru că Rapid va fi în liga 1 alături de noi, este o echipă de tradiţie. În plus, când păşeşti pe Giuleşti te simţi fotbalist sau conducător adevărat. Un meci Rapid – Universitatea, un meci cu suporteri frumoşi de ambele părţi, este interesant pentru toată lumea, inclusiv pentru televiziuni", a declarat Felix Grigore.
Adunarea Generală extraordinară a federaţiei, întrunită sâmbătă, a eliminat articolul 54 din Statutul FRF, astfel că gruparea CS Universitatea Craiova are dreptul de a promova în Liga 1. Totuşi, promovarea CSU Craiova va fi certă după ce Comisia de Disciplină a FRF se va pronunţa în speţele avute pe rol în acest caz.
Cupa Ligii, competiţie reînfiinţată de Liga Profesionistă de Fotbal începând cu sezonul competiţional 2014-2015, începe în data de 16 iulie cu turul preliminar în care se întâlnesc cele patru nou-promovate în Liga 1. Partidele, care se vor desfăşura la orele stabilite de televiziunile deţinătoare ale drepturilor TV, sunt următoarele:
FC Rapid - CSU Craiova
ASA Târgu Mureş - CSMS Iaşi
Conform regulamentului competiţiei, turul preliminar se dispută într-o singură manşă.
Etichete: rapid , craiova , cupa ligii , cand incepe sezonul rapidului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...