Exclusiv Rapid, primul transfer după promovare. A readus un portughez, care a mai jucat în Giulești!
11.06.2016, 22:05Rapid nu are în acest moment un antrenor principal, după ce echipa a promovat în Liga 1 iar situația lui Dan Alexa este neclară, dar oficialii clubului s-au apucat de transferuri.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Astfel, diriguitorii clubului din Giulești l-au convins pe Rui Miguel să revină la echipa pentru care a mai evoluat în sezonul 2014-2015. Mijlocașul portughez, în vârstă de 32 de ani, care a fost adus pentru prima dată în România de Astra, a semnat un contract valabil două sezoane.
Prima dată când a ajuns să îmbrace tricoul alb-vișiniu, Rui Miguel a spus că s-a sfătuit cu Joao Paulo Andrade și cu Juliano Spadacio înainte de a semna.
”În Portugalia, toată lumea știe de Rapid”, spunea Rui Miguel în septembrie 2014.
Miguel nu a stat mult la Rapid iar în vara trecută a semnat un contract cu Zimbru Chișinău, club pentru care a bifat 21 de prezențe și pentru care a marcat 9 goluri.
Acum, șefii Rapidului au reușit să-l convingă pe jucător să revină în Giulești, convinși fiind că va fi unul dintre jucătorii de bază în viitorul sezon.
Etichete: rapid , transferuri rapid , achizitii rapid , rui miguel rapid , exclusiv rui miguel rapid , dan alexa rapid negocieri , lot rapid promovare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...