Rapid a anunțat care este starea lui Albion Rrahmani, după accidentarea suferită în meciul cu CFR Cluj
articol scris de Digi Sport21.07.2024, 16:50
Rapid a încheiat la egalitate cu CFR Cluj, scor 2-2, în etapa a doua a SuperLigii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În minutul 71 al partidei, Albion Rrahmani (24 de ani) a fost nevoit să părăsească terenul, din cauza unei accidentări.
Cei de la Rapid au anunțat că Albion Rrahmani se simte mai bine, dar are în continuare dureri
Galerie Foto
Albion Rrahmani a fost titularizat de Neil Lennon în partida cu CFR Cluj. Kosovarul a contribuit decisiv pentru Rapid, întrucât a restabilit egalitatea în minutul 53, din penalty, după ce Daniel Bîrligea deschisese scorul în minutul 28.
În minutul 71, atacantul giuleștenilor a fost călcat pe gleznă de către fundașul ardelenilor, Matija Boben, și, chiar dacă părea că-și va reveni după intervenția staff-ului medical, jucătorul nu a mai putut continua partida. Rrahmani a părăsit terenul în lacrimi.
”Albion Rrahmani a marcat primul său gol din acest sezon, dar a încheiat partida în lacrimi.
'Lewa' a suferit un traumatism dur în meciul cu CFR Cluj, după un contact cu un adversar. În prezent se simte mai bine, însă are în continuare dureri.
Mâine (n.r. luni, 22 iulie) va efectua un consult medical de specialitate, pentru a afla exact cât de gravă este accidentarea”, au scris cei de la Rapid, pe pagina oficială.
”Veți aduce alt atacant dacă accidentarea lui Rrahmani e gravă?”. Răspunsul lui Viorel Moldovan
Viorel Moldovan, președintele Rapidului, a fost prezent în tribune la primul meci oficial jucat de giuleșteni în noul sezon. La finalul meciului, acesta a oferit câteva declarații, iar, așa cum era de așteptat, a fost întrebat în legătură cu accidentarea lui Albion Rrahmani.
Viorel Moldovan a declarat că mai întâi trebuie să vadă cât de serioasă este accidentarea kosovarului, abia apoi s-ar gândi la aducerea unui înlocuitor, întrucât o absență de lungă durată al lui Rrahmani ar reprezenta o mare pierdere pentru Neil Lennon.
”Nu știm în momentul de față care e situația lui Albion Rrahmani. Nu avem acum detalii, însă sperăm să nu fie nimic grav și să-l avem la dispoziție pentru următoarele meciuri.
Orice jucător care ar fi indisponibil pentru o perioadă lungă de timp ar reprezenta o pierdere importantă pentru Rapid.
Nu trebuie să ne gândim la ce e mai rău. Rămâne de văzut care va fi situația lui Rrahmani”, a declarat Viorel Moldovan.
VIDEO cu rezumatul meciului Rapid - CFR Cluj 2-2
Etichete: viorel moldovan , video rapid cfr cluj , albion rrahmani , rezumat rapid cfr cluj , accidentare rrahmani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...