Rapid - CFR Cluj 2-2. Giuleștenii au egalat în minutul 90+7. Remiză spectaculoasă în derby-ul etapei a 2-a din SuperLigă
20.07.2024, 23:58
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid și CFR Cluj au remizat, scor 2-2, în etapa a 2-a a SuperLigii.
Meciul dintre Rapid și CFR Cluj a putut fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
Rapid - CFR Cluj 2-2. Giuleștenii au obținut un punct în minutul 90+7
Meciul din Giulești a început cu cei de la CFR Cluj în ofensivă. După ce Mogoș și Bîrligea au semnat primele situații pentru ardeleni, Burmaz și Rrahmani au venit cu replica din partea gazdelor.
În minutul 28, Daniel Bîrligea a înscris golul de 1-0 pentru CFR Cluj, cu un șut la colțul lung, din marginea careului mic. Prima parte a jocului s-a încheiat cu o ocazie semnată de Burmaz.
Partea a doua a jocului a început cu cei de la Rapid în ofensivă. După o ratare a lui Burmaz, Claudiu Petrila a obținut o lovitură de la 11 metri în minutul 52.
Albion Rrahmani a transformat fără emoții penalty-ul în minutul 54. În minutul 64, Burmaz a ratat o nouă ocazie.
În minutul 75, CFR Cluj a trecut în avantaj. Michael a înscris cu o lovitură de cap din interiorul careului de șase metri.
În minutul 89, Ignat a trecut pe lângă egalare, dar Hasani a reușit să dea lovitura în minutul 90+7. Jucătorul Rapidului a înscris cu un șut la colțul scurt, din marginea careului mic.
După două etape din noul sezon, Rapid are două puncte acumulate, în timp ce CFR Cluj are patru.
VIDEO Rezumat Rapid - CFR Cluj 2-2
Știrea inițială
Vremurile în care George Copos numea CFR-ul ”o echipă de desculți”, iar ardelenii au ajuns să aibă un palmares mult mai bun decât giuleștenii, cu 8 titluri de campioană față de 3.
Iar sezonul trecut, ceferiștii au reprezentat un adevărat coșmar pentru trupa din Grant. În play-off, CFR Cluj a învins cu 4-1 pe Rapid în Grant și cu 3-2 în Gruia. Mai mult, a mai fost un 0-0 tot pe Giulești, în Cupa României, în grupe, rezultat care a reprezentat eliminarea echipei și primul eșec major al lui Bergodi. Antrenor al cărui mandat s-a dovedit un fiasco în cele din urmă.
Rapid - CFR Cluj, Live Video 22:00 Digi Sport 1. Ardelenii nu au complexe în Giulești
Giuleștenii au jucat bine doar vreo jumătate de oră în prima etapă, 1-1 cu UTA Arad, dar este normal, pe undeva, câtă vreme a venit un antrenor total diferit de cei de dinainte, Neil Lennon față de Mutu și Bergodi și a fost schimbat sistemul. E adevărat că e vorba despre un singur meci, dar în Giulești pare că o scânteie poate aprinde o mai vâlvătaie.
Tensiunea plutește în aer și rămâne de văzut care va fi atitudinea suporterilor în condițiile în care Liviu Ungurean ”Bocciu” s-a retras din funcția de lider al Peluzei Nord.
- Braun, Petrila și Cristi Manea au venit la Rapid de la CFR Cluj, acolo unde au lucrat cu Dan Petrescu
„Am avut o săptămâna foarte bună. Băieții s-a antrenat foarte bine, arată din ce în ce mai bine. Așteptăm meciul de mâine (n.r. sâmbătă). Știu că avem un adversar puternic, o echipă foarte bună.
Dan Petrescu este un antrenor extraordinar, a făcut mari performanțe în România. I-am văzut în meciul de săptămâna trecută. Au o mentalitate foarte bună, au reușit să revină în meci și să câștige cu 3-2 (n.r. de la 0-2 cu Dinamo). Ne așteptăm la un meci tare. Trebuie să fim pregătiți să le ținem piept.
Suntem într-un nou sezon, privim înainte. Am început bine sezonul, dar suntem dezamăgiți că am plecat de la Arad cu un singur punct. Urmează primul nostru meci acasă. Suntem nerăbdători să vedem ce provocări ne rezervă viitorul.
Stadionul este minunat, gazonul arată bine. Avem toate ingredientele pentru a juca foarte bine si pentru a obține cele trei puncte. Vreau să aduc un tribut suporterilor care au făcut deplasarea la Arad. Vreau să le mulțumesc pentru susținere.
Presiunea este un privilegiu. Bazându-mă pe experiența mea, echipa va ajunge la cea mai bună formă în următoarele etape. Nu cer de la jucători să facă lucruri pe care nu le pot face. Anul trecut ar fi putut să obțină rezultate mai bune”, a declarat antrenorul nord-irlandez.
Dan Petrescu laudă Rapidul și pe Neil Lennon
”Au schimbat sistemul, au adus jucători noi, nu chiar toţi titulari, dar lotul e mai bun decât cel de anul trecut. Au mai multe soluţii, pe toate posturile. Mă aştept să fie mai buni decât la meciul cu UTA (n.r. remiză, scor 1-1), mai ales că joacă acasă. Toate echipele care joacă acasă au un atu.
Nu e uşor să te adaptezi într-o ţară nouă (n.r. Neil Lennon), indiferent cât de valoros eşti. Fără ajutorul jucătorilor şi al conducătorilor este greu. Şi eu am fost în străinătate, nu a fost lapte şi miere peste tot. Oriunde te duci, trebuie să te impui. Va trebui să aibă suportul celor din jurul lui.
Dar e un antrenor de valoare (n.r. Neil Lennon), mare jucător, mare antrenor, CV-ul vorbeşte despre el. Acum rămâne de văzut dacă se va adapta în România sau nu”, a declarat Dan Petrescu.
- De 46 de ori s-au întâlnit Rapid și CFR Clujîn Liga 1, dispută în care giuleștenii conduc cu 21 la 16 la victorii. 9 meciuri s-au terminat la egalitate
- Primul meci dintre cele două adversare s-a disputat în noiembrie 1947, când Rapid se numea CFR București, iar ardelenii erau Ferar Cluj. Scorul a fost 5-1 pentru bucureșteni