Exclusiv Pronosticul lui Daniel Pancu: ”Îi văd în seria CFR-ului de cinci-șase titluri la rând”
articol scris de Digi Sport01.11.2024, 07:44
După un start de sezon ezitant, FCSB a început să acumuleze puncte și să se apropie de primele clasate din SuperLigă.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Astfel, în prezent, după 14 etape ”scurse” din campionat, trupa patronată de Gigi Becali (66 de ani) se află pe locul al 6-lea al ierarhiei, cu 20 de puncte acumulate din 13 meciuri (bucureștenii au un meci mai puțin disputat), la nouă puncte în spatele liderului Universității Cluj (29 de puncte).
Saltul pe care l-au înregistrat ”roș-albaștrii” în campionat (care în urmă cu câteva runde se aflau în zona retrogradării), a fost subliniat de Daniel Pancu (47 de ani), actualul selecționer al României U21, care a oferit o premoniție în ceea ce-i privește pe bucureșteni.
Daniel Pancu: ”Dacă FCSB câștigă campionatul și în sezonul acesta, îi văd în seria CFR-ului de cinci-șase titluri la rând”
Daniel Pancu crede că FCSB, în acest sezon, și-a recăpătat aura europeană pe care o afișa în urmă cu mulți ani de zile în Champions League sau Europa League.
De asemenea, selecționerul U21 crede că FCSB, dacă va câștiga campionatul în actuala stagiune, va reuși să aibă o serie de cinci - șase titluri cucerite la rând în SuperLiga (la fel ca CFR Cluj care a pus mâna pe cinci titluri în perioada 2017 - 2022).
”FCSB, sezonul acesta, a revenit echipa aia cu alură europeană. Nu doar pentru faptul că s-a calificat în grupele Europa League, maniera de joc în care au evoluat... au jucat de la egal la egal și cu Sparta Praga până la urmă (bucureștenii au pierdut cu scorul de 3-4 la general în turul III preliminar al Champions League).
Dacă reușesc să câștige campionatul și în sezonul acesta, îi văd în seria aia a CFR-ului, de cinci sau șase campionate la rând. Va fi greu pentru celelalte echipe din România”, a spus Pancu, la emisiunea Liga Digi Sport.
Clasamentul actual al SuperLigii
VIDEO cu intervenția lui Daniel Pancu la emisiunea Liga Digi Sport
VIDEO Rezumat FCSB - Rapid, scor 0-0
Etichete: cfr cluj , daniel pancu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...