Petroul Ploiești a transferat 3 francezi. Doi dintre ei au mai jucat în Liga 1
09.06.2015, 14:33Petrolul Ploiești se află în insolvență și are mari probleme cu banii, însă se pregătește pentru un nou sezon în Liga 1. Prahovenii nu au voie să cumpere jucători, dar și-au întărit echipa cu fotbaliști liberi de contract.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Site-ul oficial al prahovenilor a anunțat că, după aducerea lui Harlem-Eddy Gnohere, Petrolul a mai semnat contracte cu 3 fotbaliști francezi. Este vorba despre Sanaa Altama (24 de ani), Jeremy-Faug Porret (28 de ani) şi Ismail Ahmed Kadar Hassan (28 de ani). Toți au parafat înțelegeri pe 3 ani cu clubul din Ploiești.
Sanaa Altama și Jeremy-Faug Porret sunt deja familiarizați cu atmosfera din Liga 1. Mijlocaşul central de 24 de ani a evoluat stagiunea precedentă pentru Oţelul Galaţi. Născut în Franţa, la Lille, Altama a mai jucat, în cariera sa, la OSC Lille, FCO Dijon şi Mouscron-Peruwelz (Belgia), cu Dijon bifând 17 prezenţe în Ligue 1, primul eşalon francez.
Jeremy Faug-Porret a bifat returul ultimei stagiuni în tricoul celor de la FC Botoşani. El poate evolua atât ca fundaş central cât şi ca fundaş stânga, iar înainte de a ajunge în Liga I a petrecut trei ani în Bulgaria, acolo unde s-a aflat sub contract cu Chernomorets Burgas (2011-2013) şi cu ŢSKA Sofia (2013-2014).
Ca și Altama, Ismail Ahmed Kadar Hassan a trecut prin curtea lui Lille, acolo unde și-a făcut junioratul. Au urmat apoi experiențe în Slovacia, la Dunajska Streda, și Algeria, la ASO Chlef. Mijlocașul de 28 de ani a evoluat ultima dată pentru francezii de la Epinal.
Etichete: liga 1 , digisport , petrolul , transferuri petrolul , petroul a transferat 3 francezi 2 au mai jucat in liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...