PCH are așteptări mari de la Mircea Rednic. “A venit vremea să reparăm tot ce s-a stricat. Suntem în stare de război”
articol scris de Digi Sport13.10.2021, 12:20
Mircea Rednic a revenit la Dinamo într-un moment extrem de complicat pentru ‘roș-albi’, care sunt apăsați de insolvență și de situația dificilă din clasamentul Ligii 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fanii din Peluza ‘Cătălin Hîldan’ au publicat un mesaj de susținere pentru Rednic, înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a 12-a a Ligii 1.
- Dinamo este penultima clasată și are 8 meciuri consecutive fără victorie.
- Meciul Gaz Metan Mediaș - Dinamo este programat pe 15 octombrie, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1.
Rednic a adus ultimul titlu la Dinamo
Mircea Rednic (59 de ani) a mai antrenat echipa Dinamo în perioadele 2006-2007, 2008-2009, 2015-2016 şi 2018-2019. A câştigat campionatul în 2007, fiind ultimul titlu al ‘câinilor roșii’.
"STRÂMBU' și STRÂMBII
În iunie 2019, am scris pe această pagină următoarele cuvinte:
”Clubul nostru trece printr-o perioadă de criză, în urma demiterii antrenorului Mircea Rednic.
Suntem convinși că această criză va înceta în momentul în care Mircea Rednic se va întoarce la Dinamo, fie ca antrenor, fie ca acționar, iar persoanele care au greșit vor face un pas înapoi.”
Au trecut mai bine de 2 ani de atunci. Criza s-a adâncit. Am avut de luptat cu cei care au plănuit falimentarea acestui club. Și nu numai cu ei, cu săpașii lui Contra și Șerdean, ci și cu toți cei care au încercat să ne pună piedici sau să arunce cu noroi.
Ne-am agățat cu dinții de UNICA ȘANSĂ DE SUPRAVIEȚUIRE, care a fost și este Programul DDB.
Am fost nevoiți să strângem bani, să ne sacrificăm și să cerem sacrificii în fiecare zi. Ne-am lovit prea des de cei care n-au scos un leu din buzunar, de cei care n-au scăpat nicio ocazie să ne numească STRÂMBI, necrofagi sau golani profitori.
Asta ne face să știm ce înseamnă să fii numit ”Strâmb” și să fii arătat cu degetul de toți cârcotașii, de cei care sunt atât de ”drepți” încât nu se pot apleca să ajute clubul nici măcar cu 1 leu.
Pe vremea când juca la Rapid, Mircea Rednic a fost invitat la o aniversare a Clubului Dinamo. Știa că-și pune în cap tot Giuleștiul dacă se declară dinamovist, dar n-a ezitat să vină și să declare public: ”Nu mă pot dezice de Dinamo. Sunt dinamovist și rămân dinamovist.”
Câinilor, a venit vremea să reparăm tot ce s-a stricat în acești ani la Dinamo. Avem șansa să scăpăm de toți groparii. Am demonstrat până acum că putem ține Dinamo în viață.
Haideți să arătăm că putem duce Dinamo acolo unde îi este locul. Acolo unde a fost ultima dată cu acest antrenor, când am terminat grupa Cupei UEFA peste Bayer Leverkusen, Beșiktaș și Club Brugge, când am ridicat trofeul de campioni defilând prin Liga 1.
Lupta aceasta poate să înceapă acum! Și pentru că suntem în STARE DE RĂZBOI, vom avea toleranță zero față de cârcotași, față de toți cei care vor încerca să ne țină pe loc", este mesajul PCH, postat pe Facebook.
Etichete: liga 1 , dinamo , mircea rednic , fani , pch
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...