Video Exclusiv Patronul din Liga 1 care anunță răspicat că echipa sa nu va lupta niciodată pentru titlu: ”Cu mare regret o spun”
articol scris de Digi Sport20.04.2022, 23:51
Sepsi Sfântu Gheorghe este una dintre echipele din Liga 1 care s-au luptat pentru o poziție în play-off în ultimii ani, iar pe finalul acestui sezon se bate pe două fronturi pentru un loc de cupe europene.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gruparea covăsneană se află pe locul doi în play-out cu patru runde înaintea finalului sezonului, poziție ce asigură participarea la un prim baraj pentru calificarea în Conference League. În plus, Sepsi s-a impus în manșa tur a semifinalei Cupei României, 2-1 cu Universitatea Craiova, și are șanse importante de a merge în ultimul act.
Laszlo Dioszegi a anunțat că Sepsi nu va lupta niciodată pentru titlu: ”O spun cu regret”
În cazul în care se va califica în Conference League, pentru Sepsi va fi doar a doua participare din istorie în cupele europene, după cea din acest an. Covăsnenii au fost eliminați în turul doi preliminar din CL, după o dublă cu Spartak Trnava.
În ciuda rezultatelor bune, patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, care a fost lider de galerie la ultimul joc din campionat, a anunțat că echipa sa nu va lupta niciodată pentru trofeul de campioană a României pentru că nu se poate compara din punct de vedere financiar cu CFR Cluj, FCSB sau Universitatea Craiova.
Dioszegi susține că cel mai înalt țel pe care și-l poate propune Sepsi Sfântu Gheorghe în sezoanele viitoare este locul patru.
”Cu mare regret o spun: niciodată! Noi nu suntem un club atât de mare și nu dispunem de bani atât de mulți ca să putem vorbi despre titlu. Noi trebuie să vorbim despre locurile patru, cinci, șase, ceea ce am și realizat anul trecut și eu cred că în următorii ani, obiectivul este să ajungem în play-off.
Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Nu avem cum să luptăm pentru titlu. Nu avem cum să avem sponsorizări de 15-20 de milioane de euro, așa cum are CFR sau FCSB. Sau cum are Craiova, aproape de 13 milioane de euro.
Dacă Sfântu Gheorghe scoate un loc patru, un oraș cu 50.000 de locuitori, un oraș mic, dar inimos, este o realizare mult mai mare decât dacă Clujul sau Craiova, orașe cu 400.000 de locuitori, sau Bucureștiul, două milioane, ar câștiga titlul. Eu așa consider, sunt un om realist”, a declarat Laszlo Dioszegi, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Digi Sport Marian Codirlă.
VIDEO Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a anunțat că echipa sa nu va lupta niciodată pentru titlu în Liga 1
Etichete: patron sepsi , laszlo dioszegi , titlu sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...